Andreea Mitu, cea mai tare victorie din carieră în meciul cu Eugenie Bouchard
Andreea Mitu s-a autodepășit în partida cu numărul 1 canadian, Eugenie Bouchard, făcând să dispară o diferență de aproape o sută de locuri în ierarhia WTA, printr-un joc curajos, în care a arătat multe calități, peste poziția 104 pe care o ocupă în acest moment în lume.
Cu un serviciu destul de bun, care a susținut-o în multe momente dificile, cu o lovitură de dreapta puternică și precisă, cu o mișcare agilă pe teren, românca s-a impus în mai puțin de două ore în fața unei sportive blazate, care a transformat anunțul triumfător al participării la această întâlnire din Cupa Federației într-un eșec răsunător, atât prin prestație, cât și prin comportament.
Mitu a început destul de ezitant, dar s-a ținut de titrata ei adversară până la scorul de 2-3, când Bouchard a reușit un break. Românca a recuperat imediat pe serviciul rivalei, apoi a egalat la 4. La scorul de 4-5, Mitu a condus cu 40-15, dar și-a pierdut serviciul, permițându-i lui Bouchard să câștige primul set, după 40 de minute.
Andreea Mitu a intrat mai decisă în setul secund și, cu un break în primul ghem, a condus cu 2-0. Bouchard a revenit cu trei ghemuri câștigate la rând, dar sportiva română nu a cedat și a câștigat pe serviciul adversarei la scorul de 4-4. A urmat un ghem dramatic, de genul celui din finalul meciului Alexandra Dulgheru – Eugenie Bouchard, cu multe egalități și răsturnări de scor. Bouchard a avut 40-0, apoi încă o minge de break, dar Mitu le-a anulat pe toate și a câștigat setul la a doua minge care a obținut-o, scor 6-4, după 50 de minute.
Setul decisiv a fost un monolog pentru Mitu, care a cedat doar un ghem, la 2-0, și un calvar pentru Bouchard. Ocupanta locului 7 mondial nu a mai jucat nimic și a părăsit terenul cu capul plecat după aproape două ore și după un week-end pe care presa canadiană l-a numit „de coșmar”.
Dacă Alexandra Dulgheru a știut, sâmbătă, să gestioneze erorile comise de Bouchard, Mitu a luat meciul în mână și și-a dominat adversara. Românca de pe locul 104 WTA a avut 31 de lovituri câtigătoare, față de 12 Bouchard.
Andreea Mitu a izbucnit în plâns, după ce a reușit să o învingă pe Bouchard. Jucătoarea bucureșteană de 23 de ani a fost selecționată în echipa României după ce Simona Halep, locul 3 WTA, și Monica Niculescu, locul 61 WTA, au declinat participarea. Totuși, Mitu nu ar fi evoluat dacă Irina-Camelia Begu, locul 33 WTA, nu s-ar fi accidentat în meciul de sâmbătă, cu Francoise Abanda.
„Mi-am spus să fiu pozitivă, să-mi fac jocul, să joc fiecare punct, să privesc către echipa mea pentru susținere. Să evoluezi pentru țara ta este ceva special, nu poți compara cu o victorie în circuit”, a declarat Mitu, după succesul de duminică, cel mai important din carieră.
Încurajată de numeroși suporteri români, Andreea Mitu, locul 104 WTA, s-a impus, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-1, în fața sportivei Eugenie Bouchard, locul 7 WTA, aducând echipa tricoloră în avantaj, scor 2-1, în întâlnirea cu Canada, de la Montreal, din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federației.
Sâmbătă, Irina-Camelia Begu, locul 33 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-4, de Francoise Abanda, locul 260 WTA, în primul meci al întâlnirii de la Montreal, dintre Canada și România.
În a doua partidă, Alexandra Dulgheru, locul 69 WTA, s-a impus, tot sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-4, în fața sportivei Eugenie Bouchard, locul 7 WTA, astfel că România a egalat, 1-1, scorul în întâlnirea cu Canada, după prima zi.
Tot duminică mai sunt programate partidele Francoise Abanda – Alexandra Dulgheru și Gabriela Dabrowski /Sharon Fischmann – Andreea Mitu/Raluca Olaru.
Totuși, este posibil ca Begu să joace în locul lui Mitu și alături de Olaru, în partida de dublu.
Învingătoarea din partida Canada-România va evolua în 2016 în cea mai înaltă divizie a competiției, iar învinsa va juca în Grupa Mondială II.