Andreea Mitu: „Îmi doresc să ajung în Top 50 în 2016”

  • Andreea Mitu a făcut parte din dream-team-ul premiat joi seara, la Fratelli, de Federația Română de Tenis drept cea mai bună echipă de Fed Cup, la Gala Tenisului Românesc.

Jucătoarea de 24 de ani a făcut rezumatul unui an în care a câștigat primul meci pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem, a atins faza optimilor de finală și și-a stabilit borna 68 WTA drept cea mai bună clasare a carierei. „Este cel mai bun an al meu, chiar dacă poate am avut mai multe înfrângeri decât până acum. Dar am trecut la alt nivel. A fost o perioadă constantă de îmbunătățire pentru mine. M-am maturizat foarte mult, am avut și greutăți, am jucat și accidentată. Este greu, dar este frumos – asta facem de-o viață și trebuie să ne placă„, a explicat Andreea, cea care a venit special de la Paris pentru ca echipa României să fie completă la gala organizată în clubul Fratelli.

31 de victorii și 27 de înfrângeri este bilanțul anului 2015 pentru Andreea Mitu

Îmi doresc ca anul viitor să fiu sănătoasă ca să pot juca și sper să ajung în Top 50 – mi-am dorit acest lucru și pentru finalul acestui an, nu mi-a reușit, sunt Top 100, dar vreau să continui progresul din 2015. Fiecare capitol din jocul meu poate fi îmbunătățit, dar cred că în primul rând rămâne de lucrat fizicul”, a conchis jucătoarea antrenată de Adrian Marcu.

Publicat: 04 12. 2015, 09:11
Actualizat: 04 12. 2015, 09:12