Andreea Prisacariu a ajuns în presa din SUA cu o declarație controversată: „Am văzut lucruri insultătoare la adresa Serenei Williams!”
Jucătoarea de tenis Andreea Prisacariu (22 de ani) a fost lăudată în presa din SUA după ce i-a pus la punct pe criticii Serenei Williams (40 de ani)! Marea campioană americană a pierdut fără drept de apel la turneul de la Cincinnati, 4-6, 0-6 cu Emma Răducanu (19 ani), în turul inaugural.
Serena Williams a dezamăgit la penultimul turneu al carierei, marea campioană americană fiind învinsă fără drept de apel de Emma Răducanu în primul tur la Cincinnati.
Serena a fost criticată după ce a fost umilită de Emma, dar și pentru faptul că a părăsit val-vârtej arena centrală a turneului WTA 1000 de la Cincinnati, nemaidorind să rămână la interviul de pe teren.
Andreea Prisacariu a ajuns în presa din SUA cu o declarație controversată: „Am văzut lucruri insultătoare la adresa Serenei Williams!”
Andreea Prisacariu, rebela tenisului românesc, s-a arătat indignată de unele comentarii răutăcioase apărute în urma eliminării Serenei Williams! Prisacariu a numit-o pe Williams „regina și definiția tenisului” și a adăugat că este „dezgustător” să o critici: „Am citit niște lucruri rele, rele, insultătoare împotriva Reginei S și trebuie să recunosc că sunt complet dezgustată! Unii oameni încă mai au probleme în a înțelege că această femeie este definiția tenisului”.
De asemenea, Andreea Prisacariu a mai scris pe Twitter: „Serena Williams este legendă! Hai să luăm cu toții un moment și să nu uităm că vorbim despre o campioană uriașă! Cea mai bună din lume”. Reacțiile Andreei au ajuns în presa din SUA, jurnaliștii de la Tennis World USA titrând: „Andreea Prisacariu îi pleznește pe criticii Serena Williams!”.
Serena Williams, învinsă fără drept de apel de Emma Răducanu
Serena Williams, sportivă care va agăța racheta în cui după US Open 2022, este total ieșită din formă! Deținătoarea a 23 de titluri de Grand Slam a fost umilită miercuri dimineață de britanica de origine română Emma Răducanu, în primul tur la Cincinnati, scor 6-4, 6-0. Răducanu a avut nevoie de numai o oră și 5 minute pentru a o răpune pe Williams.
Deși organizatorii sperau că Serena va oferi câteva declarații pe teren, sportiva din SUA nu a mai avut dipoziția necesară pentru așa ceva. Williams a salutat publicul și a părăsit arena imediat după ce a pierdut în fața Emmei Răducanu, campioana de la US Open 2021.