Rebela tenisului românesc face dezvăluirile anului în presa din Serbia: „Novak Djokovic m-a salvat! S-a întâmplat când aveam 15 ani”
Andreea Prisacariu (21 de ani) a făcut dezvăluiri spectaculoase în presa din Serbia, spunând că datorită lui Novak Djokovic (34 de ani) și-a putut continua cariera de jucătoare profesionistă.
Andreea Prisacariu (336 WTA), supranumită „rebela tenisului românesc„, îi datorează ascensiunea liderului mondial din circuitul ATP, Novak Djokovic.
Prisacariu a fost intervievată de jurnaliștii sârbi, după ce românca a postat un videoclip devenit viral pe Twitter, în care sărbătorea pe muzică balcanică victoria Serbiei din sferturile Cupei Davis.
Andreea Prisacariu face dezvăluirile anului în presa din Serbia: „Novak Djokovic m-a salvat fără să știe!”
Andreea Prisacariu, speranța tenisului românesc, devine cunoscută la nivel internațional deși nu a reușit încă performanțe notabile în circuitul WTA! Andreea a făcut dezvăluiri senzaționale în presa din Serbia, spunând cum i-a salvat Novak Djokovic cariera: „M-a salvat fără să știe! Mi-a salvat, cariera, mintea – totul! M-a salvat și m-a făcut mai bună atunci când i-am citit cartea, am văzut cum luptă și ce face pe teren. Mi-a dat adrenalină pentru a continua să lupt.
Habar nu are cine sunt, dar sunt atât de fericită că am avut șansa să-l văd la televizor. Multumesc lui Dumnezeu pentru asta! Am vrut să renunț la tenis, dar nu am făcut-o pentru că l-am văzut pe el. S-a întâmplat când aveam 15 ani! La fel și pe Serena Williams, care mă inspiră de asemenea. Este uimitor cum poate un atlet să depășească toate barierele”, a spus Prisacariu pentru portalul web Sputnik din Serbia.
„Vreau să-i strâng mâna și să-l îmbrățișez pe Novak Djokovic!”
Cu toate că a învățat atâtea de la Novak Djokovic, Andreea a precizat că nu și-a întâlnit preferatul până acum: „Nu-l cunosc personal, l-am văzut doar de departe atunci când am participat la Roland Garros și Wimbledon la junioare, dar aș vrea să-i strâng mâna, să-l îmbrățișez și să-l întreb ceva.
Aș avea mai multe întrebări pentru el. L-am menționat mereu când cineva m-a întrebat despre idoli… Nu il vad ca pe un idol, ci ca pe ceva sacru. Este mai mult ca un sfânt, ca o legendă, pur și simplu nu se poate descrie în cuvinte, nici nu știu să descriu ceea ce simt”, a mai declarat sportiva care în sezonul 2021 a cucerit două titluri ITF, la Antalya.