Andreea Prisacariu, una dintre cele mai promițătoare jucătoare de tenis din România, s-a săturat de persoanele care critică aspectul fizic al sportivelor! Însăși Andreea a fost victima unor jigniri revoltătoare în trecut, iar jucătoarea în vârstă de 21 ia o atitudine dură.
Andreea Prisacariu, jucătoare aflată pe locul 478 WTA, a răbufnit după ce a văzut mai multe comentarii despre aspectul fizic al Biancăi Andreescu (Canada, 7 WTA)! Andreea și Bianca au fost prietene în perioada adolescenței, pe vremea când cele două făceau parte din loturile naționale de junioare.
Reacția dură a Andreei vine în contextul în care ea însăși a primit mai multe amenințări și jigniri din partea a doi bărbați. Prisacariu a fost hărțuită verbal după ce a pierdut un meci în startul sezonului și a publicat pe internet mesajele suburbane primite.
Andreea Prisacariu, rebela tenisului românesc, a răbufnit la adresa celor care le critică aspectul fizic jucătoarelor de tenis, după ce a văzut unele comentarii legate de corpul Biancăi Andreescu: „Să vă fie rușine tuturor celor care ne atacați pe social media! Să vă fie rușine pentru că nu vă comportați omenește. Atâta ură care vine din inimile voastre… Este cu adevărat dezgustător că sunteți capabili să vorbiți astfel. Am văzut comentarii despre corpul Biancăi (n.r. – Bianca Andreescu). Cine sunteți voi să judecați? Cine dracu’ vă credeți? Cine vă dă dreptul să criticați corpul cuiva? De ce sunteți atât de răi? De ce atât de superficiali? Joci tenis? Transpiri? Ești sub presiune? Ții racheta în mână? Nu, nu vrei! Deci, nu e treaba ta cum arătăm noi!
Este o artă să fii femeie, indiferent de greutate, indiferent de culoare! Deci, puteți să vă păstrați părerile pentru voi și să ieșiți în față atunci când veți putea acționa corect, cu bunătate. Nu ești cool dacă arunci cu hate! Nu ești ‘gangsta’. Ești doar o persoană frustrată care vrea să facă rău altor oameni pentru că adevărul îngrozitor este că ai nevoie de dragoste! Și îmi pare rău că nu ai avut-o. Dar nu veniți niciodată la noi, femeile, așa! Pentru că suntem mult mai mult decât un simplu corp. Amin!”, a fost reacția dură a Andreei Prisacariu, care duminică a disputat cea mai importantă finală a carierei, la turneul ITF de la Klosters (Elveția), dotat cu premii de 25.000 de dolari: 3-6, 2-6 cu Ylena In-Albon (Elveția, 390 WTA).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER