Andrei Pavel: Băieții au dat totul, sunt mândru de ei, chiar dacă nu a ieșit cum ne-am dorit

Andrei Pavel: Băieții au dat totul, sunt mândru de ei, chiar dacă nu a ieșit cum ne-am dorit
  • Publicat:
  • Actualizat:

Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis, Andrei Pavel, a declarat, duminică, după înfrângerea cu Olanda, scor 0-5, că este mulțumit de jucătorii săi și este convins că România va reuși să revină în elita mondială, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Pot spune că sunt mulțumit de jucători, chiar dacă nu a ieșit așa cum am sperat, cum ne-am dorit de altfel. Băieții au dat totul, am fost o echipă, a fost o săptămână frumoasă, dar din păcate am început meciurile cu stângul. Am sperat din prima zi măcar să avem și un pic de noroc și să nu mai fie zero pe tabelă. Trebuie însă să acceptăm înfrângerea, sunt sigur că vom reveni în grupele de mai sus. Da, este greu, dar când a fost ușor? Nu trebuie să ne pierdem încrederea și eu am jucat grupa mondială și baraj, asta este, trebuie să trecem prin etapele acestea. Felicit Olanda, a jucat un tenis extraordinar, nu am crezut că pot juca atât de bine. Astăzi, în ultimul meci, trebuia să câștigăm. Este o presiune pe care ne-o punem singuri, trebuie să muncim mult, să fim profesioniști și să nu ne gândim tot timpul că ce se întâmplă dacă, dacă, dacă…”, a spus Pavel.

El consideră că este important ca echipa să rămână unită și a sublinit că a fost în contact cu jucătorii și când nu a fost căpitan și i-a încurajat de fiecare dată când au avut nevoie, lucru pe care îl va face și pe viitor.

Pavel a precizat că a făcut tot posibilul ca Florin Mergea să fie prezent la Brașov: „El era favorit să joace, dar mi-a cerut să-i spun dinainte, dar așa nu pot. Orice se putea întâmpla. Tecău a venit accidentat și nu a mai putut juca, eu înainte de a face echipa trebuie să văd jucătorii și apoi aleg, nu trebuie să fie nimeni supărat dacă nu joacă, trebuie să fie un orgoliu constructiv, să-ți dorești tot timpul să fii mai bun, ca să joci. Am avut patru juniori cu noi, care s-au antrenat alături de Hănescu, Tecău, să vadă cum se pregătesc jucătorii mari, cu siguranță așa vom face și pe viitor”.

Andrei Pavel regretă că George Cosac, noul președinte al federației de tenis, nu a început cu un rezultat bun, dar speră ca acesta să aducă la forul pe care îl conduce „sponsorii necesari pentru ca tenisul să fie acolo unde trebuie”.

Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis i-a transmis La Mulți Ani jucătoarei Sorana Cîrstea, care astăzi împlinește 23 de ani, și a spus că are încredere în tenisul feminin, mai ales că sunt cinci sportive în primele 100.

Olanda a învins România, cu scorul de 5-0, în Cupa Davis, rezultat în urma căruia românii au ratat accederea în barajul pentru Grupa Mondială.

Mediafax

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×