Andrei Pavel: „Mă voi relaxa doar când vom fi calificați”

Căpitanul nejucător al echipei României de Cupa Davis, Andrei
Pavel, a declarat vineri, că se va relaxa doar atunci când echipa
sa va obține și cel de-al treilea punct în partida cu Ecuador, din
cadrul barajului de calificare în Grupa Mondială.

„Cupa Davis are farmecul său. Meciul lui Adrian Ungur a
fost foarte frumos și e foarte bine că după prima zi avem deja un
avantaj de două puncte. Totuși, nu mă voi relaxa până nu vom obține
cele trei puncte necesare calificării. Am trăit multe momente în
Cupa Davis, am multă experiență, iar meciul se termină doar atunci
când unul dintre combatanți a obținut cele trei puncte. Frații
Lapentti sunt foarte puternici la dublu și trebuie să avem mare
grijă. Oricum, în acest moment noi suntem cei care avem prima
șansă
„, a spus Andrei Pavel.

Fostul tenisman a afirmat că este mulțumit de felul în care
Adrian Ungrur a reușit să-l învingă pe Giovanni Lapenti.
Mă bucur foarte mult pentru Adrian Ungur, că a reușit să
întoarcă rezultatul. Este foarte important pentru un jucător să își
dea seama care este forța sa psihică și fizică. A fost un meci greu
pentru el, mai ales din punct de vedere mental. I-am spus să aibă
răbdare că va veni și momentul lui și până la urmă așa a fost. Mă
bucur că a reușit să facă exact ceea ce trebuia și astfel a
câștigat meciul
„, a adăugat Pavel.

Căpitanul nejucător al României a precizat că Victor Hănescu și-a
demonstrat valoarea în primul meci al întâlnirii cu Ecuador:
„Mă așteptam ca Victor Hănescu să aibă un meci mai greu,
dar, la cum l-am văzut că a intrat în teren, a demonstrat că are
valoare și multă experiență. A reușit să facă simțită diferența din
clasamentul mondial față de adversarul său și nu a avut nicio
problemă”.

Jucătorul Adrian Ungur a spus că victoria din fața lui Giovanni
Lapentti a fost cel mai lung meci pe care l-a jucat până acum.
„În primele două seturi am fost foarte crispat și static și
abia după vreo două ore am reușit să-mi dau drumul la joc. La
început mă deranja serviciul lui și felul în care îmi întorcea
mingile, apoi terenul a devenit mai lent și nu mă mai deranja nimic
la adversarul meu. Cred că a fost cel mai lung meci al meu și mă
bucur că am reușit să-l și câștig până la urmă”
, a spus
Ungur.

România conduce Ecuadorul cu scorul de 2-0, în barajul pentru
Grupa Mondială a Cupei Davis, care se desfășoară la Centrul
Național de Tenis, după ce Adrian Ungur (locul 130 ATP) l-a învins,
vineri, cu scorul de 6-7 (2), 4-6, 6-3, 6-4, 6-1, pe Giovanni
Lapentti (locul 283 ATP).

În primul meci, Victor Hănescu (locul 54 ATP) l-a învins pe Ivan
Endara (locul 408 ATP), cu scorul de 6-2, 6-2, 6-2, într-o oră și
49 de minute.

Sâmbătă, de la ora 12.00, se va disputa partida de dublu dintre
Victor Hănescu/Horia Tecău și Nicolas Lapentti/Giovanni
Lapentti.

Întâlnirea se va încheia duminică, cu meciurile Victor Hănescu –
Giovanni Lapentti și Adrian Ungur – Ivan Endara.

MEDIAFAX

Publicat: 17 09. 2010, 20:24
Actualizat: 17 09. 2010, 20:25