Andres Gimeno, pionierul tenisului spaniol, a murit la 82 de ani. Ajunsese la faliment după ce a fost scos de pe TV. Gest superb al lui Țiriac
Primul jucător de tenis spaniol care a câștigat un titlu la Roland Garros în Era Open, Andres Gimeno, a murit, miercuri, la vârsta de 82 de ani, anunță Marca. Diagnosticat cu cancer pancreatic, Gimeno s-a stins într-un spital din Barcelona, după o suferință îndelungată și o luptă crâncenă. Jurnaliștii spanioli au dezvăluit că cel care i-a oferit sprijin financiar legendei spaniole în cele mai dificile momente ale vieții sale a fost românul Ion Țiriac, unul dintre apropiații care i-au rămas alături până în ultimele clipe.
Cine a fost Andres Gimeno: tenismenul
Andres Gimeno a câştigat turneul de la Roland Garros în 1972, cu un an înaintea lui Ilie Năstase, stabilind recordul pentru cel mai vârstnic campion al Openului Francez în Era Open, la 34 de ani şi 10 luni. La o ediție la care Ilie Năstase era cotat cu șansa a doua la trofeu, fiind însă învins în turul doi, Andres Gimeno, cap de serie șase, a câștigat unicul său titlu de Mare Șlem al carierei cu victorii la Stan Smith și la francezul Patrick Proisy – în finală.
Cu trei ani mai devreme, în 1969, Andres Gimeno jucase finala de simplu la Australian Open, pe iarbă, fiind învins de marele Rod Laver, într-un an în care australianul reușea al doilea său Grand Slam (a câștigat toate cele patru titluri de Mare Șlem în sezonul competițional).
Andres Gimeno și-a încheiat cariera cu șase trofee la simplu în palmares, fiind un lider al generației sale în Spania și un pionier al tenisului din Peninsulă. Gimeno a reușit victorii pe suprafețe diferite, într-o eră în care peisajul sportului alb era divizat între profesioniști și amatori. Tocmai de aceea, Andres nu a fost primit să concureze în turneele de Mare Șlem timp de opt ani și nici în Cupa Davis, până în 1968.
3-2 este bilanțul meciurilor directe din arhiva ATP dintre Ilie Năstase și Andres Gimeno. Cele cinci partide au avut loc între 1969 și 1972, românul fiind cu nouă ani mai mic decât ibericul. Trei dintre aceste meciuri au avut loc pe teritoriu american.
1-0 Ion Țiriac a câștigat singurul meci direct cu Andres Gimeno reținut de statistica ATP în sală, la Omaha, în 1972, scor 3-6, 6-3, 6-4
Cum s-a născut legenda Andres Gimeno
Andres Gimeno a dus mai departe pasiunea tatălui său pentru tenis. Părintele său i-a fost mentor și antrenor, o postură des întâlnită și astăzi.
Junior promițător, Andres Gimeno a abandonat școala pentru a se concentra asupra tenisului. La finalul anilor ’50, el a luat decizia îndrăzneață de a părăsi Barcelona natală și de a lua drumul Australiei. Acolo a început pregătirea sub conducerea lui Harry Hopman, considerat unul dintre cei mai buni antrenori de tenis din lume. Progresul a fost unul vizibil în jocul său, iar în 1960, Andres Gimeno juca finala de dublu de la Roland Garros, alături de José Luis Arilla. Totuși, ibericul a decis în același an să revină acasă, în Spania.
În 1973, o accidentare la menisc l-a forțat să pună punct carierei de jucător, la 36 de ani, Andres Gimeno dedicându-se mai departe muncii de antrenor. Încă din 1973, alături de parteneri, Gimeno a pus pe picioare o Academie de Tenis în Barcelona, fiind de asemenea vocea televiziunii spaniole timp de mai bine de două decade, dar și un editorialist Marca extrem de apreciat.
În 2009, Andres Gimeno a devenit al cincilea spaniol introdus în Tennis Hall of Fame, după Alonso de Areyzaga, Manolo Santana, Arantxa Sánchez Vicario și Manuel Orantes.
Falimentul unui simbol
După Andres Gimeno, alți cinci spanioli s-au impus la Roland Garros, Rafael Nadal devenind deja cel mai titrat sportiv din istorie, cu 12 victorii. Succesul lui Gimeno a venit însă într-o perioadă în care premiile în bani erau infime, mai mult simbolice, totalul câștigurilor înregistrate oficial de ATP în dreptul său fiind de doar 2.500 de dolari.
Potrivit El Pais, triumful de la Roland Garros din 1972 i-a adus în conturi lui Gimeno jumătate de milion de pesetas (moneda Spaniei până în 1999).
La 65 de ani, Andres Gimeno primea o lovitură după ce era scos de pe sticlă pentru a fi înlocuit de voci mai tinere ale unor alți foști jucători de tenis. Andres s-a resemnat, conștient că aceștia veneau cu un plus de informații legate de viețile protagoniștilor zilei, după ce împărțiseră vestiare cu aceștia. Însă, cu o Academie de Tenis ce îi purta numele la care ajunsese rapid să își vândă acțiunile, lovit din plin de criză, Andres Gimeno a început o luptă dură de supraviețuire, despre care avea să vorbească cu El Diario.
În 2011, Gimeno ajunsese să piardă toți banii, cerând ajutor în mod public după ce ajunsese să nu mai poată plăti nici măcar curentul electric. Drama îi lovise familia doar cu câteva luni înainte când singura sa fiică fusese răpusă subit, în două luni, de cancer, la vârsta de doar 40 de ani. De la casa cea mare, de vis, în care Andres Gimeno își începuse relația cu soția sa credincioasă, Cristina, acesta ajunsese la o a treia casă vândută, spațiul fiind din ce în ce mai mic.
Alinarea lui Andres Gimeno
Membru vechi al unui micuț club de golf, Gimeno se bucura totuși de gloria apusă pentru a putea juca gratuit pe traseele acestuia și a-și îndulci zilele.
Rafael Nadal, David Ferrer, Fernando Verdasco, Emilio Sánchez, Alex Corretja, Alberto Berasategui și Manolo Santana au jucat în 2011 un meci demonstrativ pentru a strânge bani pentru Gimeno. A fost însă doar o picătură într-o mare de nevoi.
Abia mi-a fost transmisă vestea tristă a morții lui Andres Gimeno. Fără niciun dubiu, a fost unul dintre pionierii tenisului în Spania și un atlet desăvârșit. Un gând din suflet pentru familie
Rafael Nadal, despre moartea lui Andres Gimeno, pe Twitter
Ion Țiriac, protector din umbră pentru Andres Gimeno
Andres Gimeno nu și-a rezolvat pe de-a-ntregul problemele financiare din timpul crizei, iar lupta cu cancerul pe care a fost nevoit să o poarte în ultimii ani l-a împovărat peste poate.
Marca a dezvăluit că doar un grup restrâns de foști jucători de tenis i-au rămas aproape, declanșând din vreme în vreme soneria telefonului lui Gimeno: Manolo Santana, Lis Arilla, Ion Țiriac și Manolo Santana. Proprietar al turneului din Madrid, Ion Țiriac l-a ajutat din umbră pe Gimeno, oferindu-i sprijin financiar și ajutându-l pe Gimeno să acopere cea mai mare parte a cheltuielilor recente, susține Marca.
Manolo Santana este ultimul om din tenis cu care Andres Gimeno a vorbit, potrivit Marca.