După retragerea lui Roger Federer din finala de la Turneul Campionilor, organizatorii i-au propus lui Andy Murray să dispute un pro set contra lui Novak Djokovic. Sârbul s-a impus cu scorul de 8-5, iar la final Murray a glumit pe seama accidentării lui Federer.
„Jucam Mario Karts când am primit un telefon să vin mai repede la sală. Zilele astea se pare că sunt mai bun la Mario, decât la tenis. Oricum, scuzați-mă că joi l-am obosit așa de tare pe Roger”, a spus Murray, care i-a amuzat teribil pe cei prezenți în tribune.
În meciul direct din grupă, Roger Federer l-a zdrobit pe Andy Murray cu un sec 6-0, 6-1. Elvețianul s-a retras duminică seara înaintea finalei de la Turneul Campionilor. „M-am accidentat la spate pe finalul meciului cu Wawrinka”, și-a explicat retragerea Federer, care consemnează primul abandon în finală din istoria Turneului Campionilor. „La vârsta mea, este prea riscant să joc”, a spus Federer, cel care cu câteva zile înainte explica că este extrem de încântat că în 2014 a reușit să scape de durerile de spate care l-au chinuit sezonul trecut, datorită faptului că a jucat mai mult și nu a mai luat atât de multe pauze în pregătire.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER