Britanicul Andy Murray, care a obținut calificarea în finala Australian Open, după ce l-a învins pe spaniolul David Ferrer, a declarat, vineri, că adversarul din ultimul act al competiției, sârbul Novak Djokovici, este prietenul său și că speră să-l întâlnească și în alte finale în acest sezon.
„M-am așteptat la un meci dificil și sunt mulțumit că mi-a ieșit jocul. Am fost nevoit să-mi schimb tactica în seturile doi și trei și am făcut-o bine. Am servit bine în ambele tie-break-uri și asta a avut o importanță majoră. Cu Djokovici mă antrenez des, ne înțelegem bine. Suntem prieteni buni. Sper ca acesta să fie începutul unei serii de meciuri importante în care să ne confruntăm”, a declarat Andy Murray, care ar putea deveni primul britanic câștigător al turneului Australian Open după Fred Perry în 1934, potrivit site-ului oficial al ATP.
La rândul său, spaniolul David Ferrer, numărul 7 mondial, a declarat că meciul cu Murray a fost unul dificil. „Au fost schimburi lungi de mingii în primul și al doilea set. Am avut șansa mea în setul doi, cu o minge de set, însă Murray a servit foarte bine în momentele importante. Nu puteam face mai mult, m-am luptat mult. Va fi un meci greu între Andy și Novak. Totul va depinde de începutul partidei”, a mai spus Ferrer.
Jucătorul Andy Murray, al cincilea favorit, l-a învins, cu scorul de 4-6, 7-6 (2), 6-1, 7-6 (2), pe spaniolul David Ferrer, cap de serie numărul 7, calificându-se în finala Australian Open, fază a competiției în care îl va avea adversar pe sârbul Novak Djokovici, favoritul numărul 3.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER