Andy Murray, despre meciul cu David Ferrer: „Am fost nevoit să-mi schimb tactica în seturile doi și trei”
Britanicul Andy Murray, care a obținut calificarea în finala
Australian Open, după ce l-a învins pe spaniolul David Ferrer, a
declarat, vineri, că adversarul din ultimul act al competiției,
sârbul Novak Djokovici, este prietenul său și că speră să-l
întâlnească și în alte finale în acest sezon.
„M-am așteptat la un meci dificil și sunt mulțumit că mi-a
ieșit jocul. Am fost nevoit să-mi schimb tactica în seturile doi și
trei și am făcut-o bine. Am servit bine în ambele tie-break-uri și
asta a avut o importanță majoră. Cu Djokovici mă antrenez des, ne
înțelegem bine. Suntem prieteni buni. Sper ca acesta să fie
începutul unei serii de meciuri importante în care să ne
confruntăm”, a declarat Andy Murray, care ar putea deveni
primul britanic câștigător al turneului Australian Open după Fred
Perry în 1934, potrivit site-ului oficial al ATP.
La rândul său, spaniolul David Ferrer, numărul 7 mondial, a
declarat că meciul cu Murray a fost unul dificil. „Au fost
schimburi lungi de mingii în primul și al doilea set. Am avut șansa
mea în setul doi, cu o minge de set, însă Murray a servit foarte
bine în momentele importante. Nu puteam face mai mult, m-am luptat
mult. Va fi un meci greu între Andy și Novak. Totul va depinde de
începutul partidei”, a mai spus Ferrer.
Jucătorul Andy Murray, al cincilea favorit, l-a învins, cu scorul
de 4-6, 7-6 (2), 6-1, 7-6 (2), pe spaniolul David Ferrer, cap de
serie numărul 7, calificându-se în finala Australian Open, fază a
competiției în care îl va avea adversar pe sârbul Novak Djokovici,
favoritul numărul 3.
Sursa: Mediafax