Andy Murray, out două săptămâni!
Tenismanul britanic Andy Murray, numărul 3 mondial, va
face două săptămâni de pauză din cauza unei leziuni la încheietura
mâinii stângi ce îl deranjează încă din luna august, iar o
eventuală revenire în competiții ar putea fi, la 5 octombrie, la
Openul Japoniei, informează AFP, citat de Mediafax.
Potrivit impresarului jucătorului britanic o decizie
asupra participării la competiția din Japonia va fi luată săptămâna
viitoare.
În ciuda durerii la mâna stângă, Murray a luat parte,
week-end-ul trecut, în meciul de Cupa Davis pe care Mare Britanie
l-a pierdut, scor 2-3, cu Polonia și a dus la retrogradare echipei
britanice în grupa a II-a a Zonei Africa/Europa, al treilea eșalon
mondial.
Potrivit agentului său, testele medicale au stabilit că nu
există „niciun prejudiciu pe termen lung” la încheietura
mâinii.
În 2007, Murray a fost nevoit să stea trei luni departe de teren
ratând participările inclusiv la Roland Garros și Wimbledon din
cauza unei acidentări la încheietura mîinii drepte.