Andy Murray s-a retras de la US Open. După primul meci de simplu din ultimele șapte luni, britanicul e nevoit să ia o nouă pauză

Andy Murray (nr. 324 ATP) a anunțat luni, în urma înfrângerii suferite în fața lui Richard Gasquet (nr. 56 ATP), cu scorul de 6-4, 6-4, că nu va mai lua parte la US Open.

Fostul lider mondial a jucat, luni, primul meci la simplu, de la Australian Open, în primul tur al turneului de la Cincinnati. Britanicul nu mai jucase un meci de simplu din luna ianuarie.

Britanicul a vorbit, după partida cu Richard Gasquet, despre participarea sa la US Open, unde a primit o invitație: „Speram să pot aștepta mai mult timp pentru a vedea cum mă simt, până să accept invitația. Dar US Open și-a anunțat invitații azi și eu nu am simțit că pot lua o decizie înainte de meciul cu Richard Gasquet. Nu am vrut să accept invitația pentru că nu știam cum mă voi simți după jocul de azi”.

„Deși am făcut un meci bun, fizic, mi-am simțit picioarele grele spre sfârșitul meciului și asta probabil nu se va schimba în câteva săptămâni”, a spus Murray, după meciul cu Richard Gasquet.

„Va dura ceva să revin la forma optimă și nu am mai exersat la simplu, până recent. Am nevoie de timp și asta nu se va schimba într-o săptămână sau de la un turneu la altul. A fost un proces îndelungat să ajung aici, dar, ca să ajung înapoi unde îmi doresc eu, va fi nevoie de timp și de foarte multă muncă”, a mai spus britanicul.

Turneul de la US Open se desfășoară în partida 26 august-8 septembrie. Andy Murray a câștigat turneul de la Flushing Meadows în 2012, după o finală cu Novak Djokovic.

 

Publicat: 13 08. 2019, 12:17
Actualizat: 13 08. 2019, 21:29