Andy Roddick se retrage după US Open:** „Nu vreau doar să fiu în circuit, nu vreau să dau dovadă de lipsă de respect față de acest sport!”
Tenismenul american Andy Roddick a anunțat, la New York, joi, când a împlinit 30 de ani, că se va retrage din activitatea competițională după turneul US Open, informează AFP.
„Am decis că acest turneu va fi ultimul pentru mine. Nu știu dacă voi mai fi la fel de sănătos și așa determinat să continui să joc anul viitor. Nu vreau doar să fiu în circuit, nu vreau să dau dovadă de lipsă de respect față de acest sport. M-am gândit de mult timp, nu doar de câteva zile. Dar am știu că a venit momentul când am evoluat în primul tur (n.r. – împotriva tânărului său compatriot Rhynes Williams)”, a declarat Roddick, fost numărul 1 mondial și fost câștigător la US Open în 2003, singurul său trofeu de Grand Slam din carieră.
Roddick, acum pe locul 22 ATP, îl va întâlni, vineri, în turul doi al US Open, pe australianul Bernard Tomic, 19 ani, 43 ATP, reprezentant al noului val în tenis.
„Sunt sigur că voi fi nervos și nu știu cum voi juca”, a precizat sportivul născut în Nebraska, care a încheiat în Top 10 ATP timp de opt ani consecutiv.
Beneficiind de un serviciu puternic, care poate depăși 230 de kilometri pe oră, Roddick s-a remarcat peste un deceniu ca un jucător ofensiv, fiind un specialist al suprafețelor dure, pe care a câștigat două treimi dintre titlurile sale.
Între 2001 și 2012, americanul a triumfat în 32 de turnee în circuitul ATP, a disputat trei finale la Wimbledon, toate pierdute în fața lui Roger Federer, și două la US Open, una câștigată și cealaltă pierdută tot în fața jucătorului elvețian. El a fost component de bază al echipei SUA de Cupa Davis, competiție pe care a câștigat-o în 2007. Roddick este al 19-lea jucător din era Open cu peste 600 de victorii obținute în carieră și al doilea în activitatea după Federer.
Andy Roddick, care a câștigat premii în valoare de peste 20,5 milioane de dolari din tenis, este al doilea jucător care se retrage la această ediție a openului american, după belgianca Kim Clijsters.
Roddick este căsătorit cu fotomodelul american Brooklyn Decker și deține o fundație care sprijină copiii cu diverse probleme.
Sursa: Mediafax