Anecdote cu Simona Halep în presa din Italia, despre operaţia de micşorare a sânilor şi începuturile carierei: „A fost greu ca cineva să o oprească!”
Jurnaliştii de la MondoSportivo.it prezintă în aceste zile anecdote despre 20 de jucători de tenis, iar Simona Halep a fost inclusă şi ea în seria de articole publicate în presa din Italia.
Povestea Simonei Halep (29 de ani) i-a fascinat pe italieni, care au prezentat mai multe curiozităţi despre a doua jucătoare a clasamentului WTA. De la ziua în care s-a apucat de tenis, până la persoana care motivat-o în carieră şi cele mai mari sacrificii pe care le-a depus pentru a deveni cea mai bună din lume.
Jurnaliştii italieni au scos în evidenţă faptul că Simona Halep a descoperit tenisul dintr-o întâmplare, pentru ca apoi să fie de neoprit în drumul spre elita sportului alb. De asemenea, aceştia au scris şi despre operaţia de micşorae a sânilor pe care Halep a făcut-o la vârsta de 18 ani.
Jurnaliştii italieni, despre începuturile carierei Simonei Halep: „A fost greu ca cineva să o oprească să joace tenis în fiecare zi”
„Protagonista noastră de astăzi este Simona Halep. S-a născut în anul 1991 într-o familie care trăia din afaceri cu lactate. La început nu făcea sport, dar a descoperit tenisul din pură întâmplare, începând să-şi însoţească fratele mai mare la lecţiile de tenis pe care acesta le urma. A început să se îndrăgostească de modul în care mingea sărea pe terenul de tenis.
De îndată ce a pus mâna pe rachetă, a fost greu ca cineva să o mai oprească să joace tenis în fiecare zi. Mama Simonei a fost cea mai importantă figură din cariera ei: o motivatoare şi o visătoare, a împins-o întotdeauna să dea totul pentru a-şi atinge obiectivele”, scrie MondoSportivo.it despre începuturile carierei Simonei Halep.
„Operaţia de micşorare a sânilor a fost cel mai mare sacrificiu pe care a trebuit să-l facă”
„După mai mulţi ani, s-a dezvoltat fizic, poate prea mult: la 18 ani a trebuit să facă o operaţie de micşorare a sânilor. A fost cel mai mare sacrificiu pe care a trebuit să îl facă, dar a fost absolut necesar pentru a-şi îmbunătăţi performanţa, în special la serviciu.
De fapt, după operaţie a avut o ascensiune fantastică în carieră, iar compatrioţii ei au proclamat-o pe Halep un idol, la fel ca Gheorghe Hagi sau Nadia Comăneci”, au fost anecodetele despre Simona Halep apărute în presa din Italia.