Angelique Kerber a rămas fără antrenor
Jucătoarea de tenis din Germania Angelique Kerber (31 de ani, nr. 13 WTA) a anunțat vineri, prin intermediul unui anunț postat pe profilul personal de Twitter, că a încheiat colaborarea cu antrenorul său Rainer Scheuttler.
Potrivit mesajului scris de tripla campioană de Grand Slam, cei doi au decis de comun acord să încheie colaborarea. „Mergând înainte, nu este niciodată ușor să faci schimbări, mai ales când lucrezi cu persoane precum Rainer. Pentru moment, noi am decis că este timpul pentru un nou început. El a devenit un prieten pentru mine și îi mulțumesc pentru toată munca depusă și pentru că s-a dedicat complet, în ultimele luni” a fost mesajul lui Angelique Kerber.
Angelique Kerber și Rainer Scheuttler au început colaborarea în noiembrie 2018.
Jucătoarea de tenis din Germania a reușit să câștige titlul la Wimbledon, în 2018, impunându-se în fața Serenei Williams, cu scorul de 6-3, 6-3. Anul acesta, sportiva nu a mai avut parte de același parcurs la Grand Slam-ul britanic, fiind eliminată, în turul 2, de Lauren Davis, cu scorul de 2-6, 6-2, 6-1.
Lui Kerber i s-a alăturat lui Garbine Muguruza pe lista sportivelor care au anunțat încheierea colaborării cu antrenorul lor. Muguruza a anunțat marți, 16 iulie, ruptura dintre ea și antrenorul Sam Sumyk.