Artemon Apostu-Efremov (40 de ani), unul dintre antrenorii Simonei Halep, a vorbit despre eliminarea de la Australian Open a jucătoarei pe care o pregătește, aceasta fiind învinsă în semifinale de Garbine Muguruza (26 de ani, 32 WTA), scor 6-7(8), 5-7.
„Oricare dintre cele două merita să ajungă în faza finală. Au fost la cel mai înalt nivel, atât fizic, cât și mental. Au fost de-a dreptul senzaționale. Totul s-a decis la alegerile inspirate. Sunt foarte puține lucruri pe care i le putem reproșa Simonei. A fost foarte cald, iar Simona a trebuit să alerge foarte mult pentru a-i face față Garbinei.
Bineînțeles, ambele jucătoare au înfruntat aceleași condiții. Orice înfrângere este dureroasă, dar Simona are un caracter puternic și cu siguranță va gestiona așa cum trebuie acest moment”, a declarat Artemon la Digi Sport.
Chiar dacă a pierdut astăzi în fața ibericei, Simona Halep va urca pe locul 2 WTA începând de luni. O depăşeşte pe Karolina Pliskova, care a fost eliminată în turul 3 şi pierde astfel nu mai puţin de 650 de puncte. Jucătoarea din Cehia rămâne cu 5.290 de puncte, pe locul 3 WTA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER