Antrenorul Simonei Halep, luat prin surprindere: „Suntem puțin mâhniți!” Anunțul momentului în tenis
Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a primit miercuri un anunț care l-a întristat.
ESPN, televiziunea cu care Darren Cahill colaborează în paralel cu job-ul de antrenor, a renunțat la meciurile de tenis din circuitele ATP și WTA, păstrând doar drepturile de televizare pentru turneele de Grand Slam.
Vestea care l-a mâhnit pe antrenorul Simonei Halep: televiziunea pentru care comentează meciuri a pierdut drepturile TV pentru turneele ATP și WTA
Darren Cahill (55 de ani), antrenorul Simonei Halep (29 de ani), nu va mai comenta meciuri din turneele WTA sau ATP începând cu sezonul 2021! Darren avea rol de analist și comentator la televiziunea americană în cadrul unor competiții precum Indian Wells, Miami, Cincinnati, Toronto sau Montreal, însă drepturile pentru respectivele turnee au fost achiziționate de Tennis Channel. Postul specializat pe tenis a ajuns la un acord cu Asociația Tenisului Profesionist (ATP) și va transmite în exclusivitate toate turneele Masters 1000 din circuitul profesionist.
Schimbarea produsă pe piața media de sport l-a întristat pe Cahill, australianul urmând să comenteze numai trei turnee în 2021, Australian Open, Wimbledon și US Open, rămase în grila ESPN: „Da, suntem și noi puțin mâhniți de această veste! Tennis Channel va face o treabă bună, felicitări pentru ei… Iar echipa noastră ESPN va fi mai pregătită ca oricând pentru Australian Open, Wimbledon și US Open. Peisajul media se mișcă mai repede decât Rafa pe zgură, așa că să fim mulțumiți că vom avea concerte pe ESPN”, a făcut haz de necaz tehnicianul care o va pregăti pe Simona și va comenta în același timp meciuri la turneele enumerate mai sus.
Fanii australianului au fost și ei dezamăgiți la aflarea veștii: „Nu îmi pot imagina turnele de tenis comentate de altcineva!”, i-a transmis lui Darren un urmăritor de pe Twitter. Partea bună din toată povestea este că Darren Cahill va avea mai mult timp pentru Simona Halep! Jucătoarea aflată pe locul 2 mondial are în plan să călătorească în Australia în luna ianuarie a anului viitor, pentru a lua parte la primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.