Antrenorul Soranei Cîrstea intervine în scandalul de dopaj al Simonei Halep: „Asta ne dorim!” Cum o caracterizează Thomas Johansson pe rivala elevei sale
Antrenorul Soranei Cîrstea (44 WTA), suedezul Thomas Johansson, intervine în scandalul de dopaj al Simonei Halep (26 WTA)! Campionul de la Australian Open 2022 îi ia apărarea rivalei elevei sale.
După ce Simona Halep a răbufnit la adresa organismelor de conducere ale tenisului, din cauza amânării procesului, antrenorul Soranei Cîrstea a transmis un mesaj oarecum neașteptat de susținere pentru constănțeancă.
Antrenorul Soranei Cîrstea intervine în scandalul de dopaj al Simonei Halep: „Asta ne dorim!” Cum o caracterizează Thomas Johansson pe rivala elevei sale
Thomas Johannson, cel care a contribuit decisiv la ascensiunea Soranei Cîrstea din 2023, speră că Simona Halep va reveni pe teren cât mai repede posibil. În ciuda adversității dintre Sorana și Simona, tehnicianul suedez a făcut o declarație superbă despre Halep:
„Simona este o jucătoare uimitoare şi o fată drăguţă! Ea a fost foarte bună, a avut rezultate extraordinare, una dintre jucătoarele puternice când era în top. Ce pot spune este că, bineînţeles, ne dorim să revină! E o jucătoare atât de bună şi sper că toate lucrurile se vor rezolva curând. A avut rezultate foarte bune, în special pe zgură”, a declarat Thomas Johansson pentru Antena 3 CNN.
Fostul tenismen a simțit pe propria piele cât de greu este să stai pe bară o perioadă îndelungată: „Pot spune că am lipsit de pe teren 14 luni din cauza unei accidentări şi mi-a lipsit tenisul în fiecare zi. Cred că este acelaşi lucru pentru Simona! Sper că va reveni pe teren”, a adăugat Thomas.
Simona Halep, apărată de fostul avocat al Mariei Sharapova: a dat de pământ cu ITF
Simona Halep este reprezentantă în procesul de dopaj de reputatul avocat Howard Jacobs, iar acesta a intervenit și el după ce ITF a transmis un comunicat oficial, ca răspuns la criticile sportivei noastre.
Federația Internațională de Tenis, acuzată de Simona Halep că tergiversează procesul, susține că nu are nicio vină, deoarece Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), care este un for independent, se ocupă de administrarea cazului! Avocatul Simonei Halep, care a reprezentat-o și pe Maria Sharapova, demontează comunicatul ITF, spunând că, în practică, nu s-a schimbat nimic după înființarea ITIA, iar aceiași oameni ai ITF gestionează procesele!
Întrebat, după publicarea interviului acordat de Simona Halep, de ce românca s-a referit la ITF, Howard Jacobs a răspuns: „Nu există nicio diferență vizibilă în modul în care sunt tratate cazurile anti-doping, deoarece ITIA a preluat de la ITF aceiași avocați care judecă cazurile! Toate documentele sunt depuse prin același portal online, este exact același grup de judecători, iar procesele sunt administrate exact de aceeași agenție – Sport Resolutions – care și în ziua de astăzi precizează pe site-ul său că procesele anti-doping din tenis sunt decise de Tribunalul Independent ITF”, a declarat Jacobs.