Antrenorul-traseist. Tehnicianul care a dus-o pe Simona Halep în prima finală de Mare Șlem a carierei a semnat cu o mare rivală a româncei: fusese pus pe liber subit, chiar înainte de Turneul Campioanelor
Fostul antrenor al Simonei Halep, Wim Fissette, va lucra cu Victoria Azarenka în sezonul viitor. Trei surse diferite au confirmat pentru Tennis Life această mutare, chiar dacă, oficial, atât bielorusa, cât și belgianul, păstrează tăcerea.
Jucătoarea pe care Simona Halep tocmai a depășit-o în topul celor mai multe săptămâni petrecute în fotoliul de lider mondial își construiește o nouă echipă solidă, cu nume importante, după ce problemele avute în procesul pentru custodia copilului au forțat-o să aleagă soluții de compromis.
Potrivit Tennis Life, Azarenka va relua parteneriatul cu antrenorul pe care l-a avut alături în 2015 și 2016 – ani încheiați pe pozițiile 22 și 13, înainte de a rămâne însărcinată, Ea l-ar fi angajat totodată și pe preparatorul fizic Fabrice Gautier, pe care îl știe din 2014, când au mai colaborat.
- Azarenka a încheiat 2018-le înafara Top 50, prima sub linie. Dubla campioană de la Australian Open va împlini 30 de ani la finalul lunii iulie, anul viitor.
Pentru Wim Fissette, pare că regula se confirmă. Deși a avut un sezon de vis cu Angelique Kerber, pe care a ajutat-o să câștige din nou un Grand Slam, la Wimbledon, belgianul a fost dat afară chiar înainte de Turneul Campioanelor. În consecință, cea care avea o șansă matematică să termine anul pe prima poziție înaintea ultimelor două săptămâni din sezon a încheiat anul cu două înfrângeri consecutive, în faza grupelor la WTA Finals. Belgianul a rezistat mai puțin de un an alături de nemțoaică, stafful numărului doi mondial anunțând că a fost vorba despre o „divergență în ceea ce privește planurile de viitor”.
Cariera lui Wim Fissette a avut parte de un singur angament de durată: Kim Clijsters. Fissette a intrat în echipă în 2005, ca sparring partner. I-a fost alături lui Kim până la retragerea din 2007, apoi la revenirea din 2009, ca antrenor. A doua colaborare s-a încheiat după două titluri de Mare Șlem, când Clijsters a abandonat înaintea US Open-ului din 2011. Au urmat zilele de traseist ale unui antrenor cu rezultate evidente, dar parcă incapabil să stabilească o relație stabilă cu vreo jucătoare și de a consolida echipa pentru mai multe sezoane.
- 2013 – anul Lisicki. Colaborarea a început la Roland Garros, iar la Wimbledon Sabine a jucat finala. US Open-ul nu i-a prins însă împreună.
- 2014 – anul Halep. Fissette a preluat-o pe Simona de pe poziția 11 WTA și a dus-o pe 3, ajutând-o să joace o finală memorabilă și extrem de strânsă cu Maria Șarapova la Roland Garros. Totodată, sub comanda lui Fissette, constănțeanca a reușit unicul său parcurs dincolo de grupele Turneului Campioanelor, învingând-o inclusiv pe Serena Williams. Halep a pus punct colaborării „pentru a angaja un antrenor român”.
- 2015-2016 – cu Azarenka. Wim Fissette a preluat-o pe Azarenka în momentul în care bielorusa a fost părăsită de Sam Sumyk pentru Bouchard. Fissette a fost antrenorul ei până când Vika a rămas însărcinată.
- 2017 – anul cu Johanna Konta, Fissette a dus-o pe Konta de pe locul 47 în Top 10, dar și în singura sa semifinală la Wimbledon.
- 2018 – anul cu Kerber. Bilanțul: urcare de pe locul 21 pe 2 și trofeu la Wimbledon.