Anunț avizat în cazurile Halep și Swiatek! Cele două schimbă replici dure după ce ITIA a dat verdicte total diferite. „Simona se poate gândi așa: I-am ajutat pe urmașii mei, Iga și Sinner”. EXCLUSIV
Sever Dron, finalist alături de echipa României în ediția din 1969 a Cupei Davis, a intervenit în conflictul Halep – Swaitek și, de asemenea, a vorbit despre viitorul Simonei în circuitul WTA.
Iga Swiatek a fost depistată pozitiv la un control antidoping și a primit o suspendare de doar o lună, față de Simona Halep care a revenit pe teren după ce a apelat la TAS. Pedeapsa inițală în cazul româncei a fost de patru ani, dar a fost redusă la nouă luni.
După ce a aflat hotărârea forului internațional în „dosarul” Swiatek, Halep a tunat pe rețelele sociale: „ITIA a făcut absolut totul ca să mă distrugă”.
Anunț legat de cazurile Halep și Swiatek „Am ajutat tenisul să nu mai facă erori atât de mari ca în cazul meu”
Iga Swiatek s-a apărat și a explicat că există diferențe între cazuri, de unde a rezultat și indulgența din partea Agenţiei Internaţionale de Integritate a Tenisului (ITIA).
Totuși, din 2027 Codul Mondial Anti-doping va cunoaște modificări și termenul de „produs contaminat” va fi înlocuit cu „sursă contaminată”.
„Se poate gândi în felul acesta: Eu am fost cea care i-a ajutat pe urmașii mei Swiatek și Sinner să fie tratați mai bine, eu am ajutat tenisul să nu mai facă erori atât de mari ca în cazul meu”, a declarat Sever Dron, pentru ProSport.
Fostul jucător de tenis a vorbit și despre viitorul Simonei Halep în circuit: „Poate reveni, dar asta depinde de capacitatea ei de a privi mai mult în viitor, decât în trecut, de a recrea condițiile unei atmosfere propice performanței și bunăstării. Corpul uman are anumite resurse, depinde cum și le consumă fiecare. Simona știe mai bine dacă a epuizat acele resurse”.
- Analiza cazurilor Halep – Swiatek – Sinner: „Deciziile luate pot fi devastatoare pentru orice atlet”
După ce am fost lăsată să joc, şi s-a decis doar o interdicţie de nouă luni, am cerut clasamentul pentru că acum îmi dau seama cât de dificil este să aştepţi un wild card. Trebuie să te gândeşti: «Cum ar trebui să mă antrenez? Cum să mă pregătesc?». Deci toate astea sunt foarte obositoare. Am înţeles că jucătoarele din consiliu nu au vrut să-mi dea clasamentul pe care îl aveam în iulie anul trecut…nici WTA nu a fost de acord. Acest lucru a fost foarte dezamăgitor, pentru că eu chiar simt şi chiar cred că merit să mi-l recuperez. Nu m-am uitat niciodată la puncte în toată viaţa mea. Dar acum am verificat de câte puncte am nevoie pentru a intra în top 100. Sunt aproximativ 900, aşa că voi vedea. Dacă sunt suficient de bună, voi fi acolo – Simona Halep pentru The Telegraph, conform News.ro