Anunț neașteptat în prima zi din 2024! Deținătoarea a șase titluri de Grand Slam își încheie cariera: „Australian Open va fi ultimul turneu”
Su-Wei Hsieh, fost lider WTA în clasamentul de dublu, a anunțat că își încheie cariera de simplu după turneul de Grand Slam de la Australian Open 2024, programat în perioada 14-28 ianuarie.
Su-Wei Hsieh are o carte de vizită impresionantă, sportiva din Taiwan cucerind șase turnee de Grand Slam la dublu! Hsieh a triumfat de patru ori la Wimbledon (2013, 2019, 2021 și 2023) și de două ori la Roland Garros (2014 și 2023).
Cu toate că la simplu nu a avut nici pe departe performanțele reușite în circuitul de dublu, Su-Wei se poate lăuda cu trei titluri WTA și cu locul 23 – cel mai bun al carierei de simplu, atins în anul 2013.
Deținătoarea a șase titluri de Grand Slam își încheie cariera după Australian Open
Su-Wei Hsieh a făcut un anunț trist pe rețelele de socializare, chiar în prima zi din 2024! Campioana din Taiwan, în vârstă de 37 de ani, a decis să joace ultimul concurs individual în cadrul turneului de la Australian Open.
După ce își va încheia cariera de simplu, Su-Wei Hsieh se va concentra exclusiv pe turneele de dublu, notează publicația Punto De Break. În concursul de dublu de la Australian Open, ea va face tandem cu belgianca Elise Mertens.
În acest moment, Su-Wei Hsieh ocupă locul 717 WTA în ierarhia de simplu, în timp ce în clasamentul de dublu se află pe poziția 7. Hsieh a pierdut fără drept de apel primul meci de simplu pe care l-a disputat în noul sezon: 2-6, 2-6 cu Dayana Yastremska în calificările turneului de la Brisbane.
Su-Wei Hsieh, victorie memorabilă împotriva Simonei Halep la Wimbledon
Su-Wei Hsieh a reușit o victorie memorabilă împotriva Simonei Halep, în turul al treilea al turneului de Grand Slam de la Wimbledon 2018, scor 3-6, 6-4, 7-5.
Victoria taiwanezei asupra româncei a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât Halep se afla pe locul 1 mondial la acea vreme, iar Hsieh ocupa poziția 48 WTA.