Anunț-șoc în WTA. Una dintre cele mai sexy jucătoare din circuit și-a anunțat retragerea, la 30 de ani | GALERIE FOTO
Dominika Cibulkova a anunțat, marți, că se retrage din tenis, la doar 30 de ani. Considerată una dintre cele mai sexy jucătoare din circuitul profesionist, o luptătoare aprigă, care, la doar 1,60 m a reușit să rupă toate barierele sportului alb, sportiva din Slovacia și-a făcut publică decizia la Bratislava, cu ocazia lansării cărții biografice „Tennis is my life” (n.r. – Tenisul e viața mea).
„Nu este o decizie luată în pripă. Nu m-am trezit să îmi spun – nu mai vreau să joc. A fost un proces îndelungat. Eram deja hotărâtă de la meciul cu Azarenka, de la Miami. Mă gândeam chiar că acela ar putea fi ultimul meu meci”, a declarat Cibulkova, citată de WTA.
„Am vorbit mult cu antrenorul meu. El mi-a spus că am promis că voi juca în Fed Cup. Că astfel voi avea șansa să îmi iau rămas-bun de la fanii din Slovacia. Iar că apoi vom vedea cum mă simt. Inițial, mi-am făcut planul să joc la Roland Garros, apoi să îmi iau vacanță, fără să îmi anunț oficial retragerea. Mereu am simțit că viața în tenis este una grea, cu toate călătoriile, să dai mereu 100%. Am ajuns să mă satur de asta. Simțeam că am dat totul și că am reușit să obțin mai mult decât mi-aș fi putut dori”, a mai spus Cibulkova.
Dominika Cibulkova a jucat 21 de finale și a câștigat 8 titluri WTA. Cel mai important succes al carierei a venit în 2016, la Turneul Campioanelor. Confruntându-se cu accidentări săptămâni bune, Cibulkova a coborât până pe locul 315 mondial, cu doar patru victorii și 9 înfrângeri pe 2019. Ultimul meci de simplu jucat de Cibulkova a fost în primul tur la Roland Garros 2019, când a fost învinsă de Aryna Sabalenka.
Cea mai bună clasare a carierei Cibulkovei a fost poziția a 4-a WTA, pe 20 martie 2017.