Cristi Mîndru, unul dintre cei mai apreciați comentatori sportivi din România, este convins că „se va face lumină” în scandalul de dopaj al Simonei Halep.
Jurnalistul, care a comentat marile victorii ale româncei de la Roland Garros și Wimbledon, susține că Halep ar urma în final să fie suspendată între trei și șase luni.
„Sunt foarte surprins! Vreau să subliniez următorul lucru: exclud varianta că Simona Halep a luat substanța în mod intenționat pentru ca nivelul ei de joc să fie mai bun”, a spus George Cosac, pentru ProSport.
Cristi Mîndru este convins că se va face dreptate în cazul Simonei Halep și a dat exemplul unor alte vedete din tenis, precum Marin Cilic și Matina Hingis.
„A fost un șoc și pentru mine! Nici vorbă să fie ceva voluntar în cazul Simonei Halep și știm asta cei care o cunoaștem. Exclud așa ceva! Prima sancțiune în cazul ei ar trebui să fie de doi ani, dar dacă se va dovedi că nu a fost voluntar, atunci va fi o suspendare probabil între trei luni și șase luni.
Au mai fost foarte multe cazuri de acest gen în tenis, precum Gasquet, Hingis sau Cilic. Aceștia au venit cu dovezi că nu a fost vina lor. Oricum, cazul Simonei Halep este unul complicat. Cred că nu va renunța la tenis, dar depinde și ce suspendare finală va primi”, a spus Cristi Mîndru, pentru ProSport.
La scurt timp după ce a aflat vestea, Simona Halep a postat pe rețelele sociale un mesaj cu privire la situația sa și a anunțat că se va apăra.
„Azi începe cel mai greu meci din viața mea: lupta pentru adevăr. Am fost informată că am fost testată pozitiv pentru o substanță numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică, fapt ce a produs șocul vieții mele.
De-a lungul carierei mele, nu mi-a trecut niciodată prin cap să trișez, deoarece este complet împotriva valorilor cu care am fost educată. Mă confrunt cu o situație nedreaptă și mă simt confuză și trădată.
Voi lupta până la capăt pentru a demonstra că nu am consumat nicio substanță interzisă în cunoștință de cauză și am încredere că mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la suprafață.
Nu este vorba despre titluri sau despre bani. Este vorba despre onoare, și despre povestea de dragoste pe care am trăit-o cu jocul de tenis pe parcursul ultimilor 25 de ani”, a scris Simona Halep, pe Instagram.
BREAKING: Two-time tennis grand slam champion Simona Halep has failed a doping test at the US Open. The world number nine tested positive for the anti-anaemia drug Roxadustat and has been provisionally suspended. pic.twitter.com/B0fyAqWgHz — Sky Sports News (@SkySportsNews) October 21, 2022
BREAKING: Two-time tennis grand slam champion Simona Halep has failed a doping test at the US Open.
The world number nine tested positive for the anti-anaemia drug Roxadustat and has been provisionally suspended. pic.twitter.com/B0fyAqWgHz
— Sky Sports News (@SkySportsNews) October 21, 2022
E o scăpare și sper să se facă lumină în cazul Simonei Halep, una dintre marile campioane ale României” – Cristi Mîndru, TVR
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER