Serena Williams dezvăluie ce o așteaptă și pe Simona Halep după ce se va retrage din cariera de jucătoare, în plin scandal de dopaj: „În fiecare zi stau și mă gândesc la asta!”
Serena Wiliams, 41 de ani, s-a retras din sport pe 9 august 2022, însă dă din ce în ce mai multe semne iubitorilor sportului alb că ar vrea să revină.
Mesajul postat de Serena Williams pe rețelele de socializare
Serena Williams a postat recent pe rețelele de socializare un mesaj, potrivit căruia se gândește în fiecare zi la revenirea sa în lumea tenisului, iar fanii au început imediat să speculeze întoarcerea acesteia.
Mesajul Serenei ar putea fi un semnal pentru Simona Halep, în contextul în care românca e suspendată provizoriu din cauza scandalului de dopaj în care e implicată. În funcție de rezultatul procesului, Simona și-ar putea încheia cariera.
„În fiecare zi îmi e dor să joc, nu mă gândesc că urmează antrenamente de peste 8 ore pe zi… Nu e așa de rău, nu?”, a scris Serena Williams pe Twitter.
Ultimul tehnician al Serenei înainte de abandonarea tenisului, Patrick Mouratoglou, susține că sportiva poate să fie considerată cea mai bună din toate timpurile. „Serena este cea mai bună din istoria tenisului feminin. Acum trebuie să fie decis cel mai bun jucător din tensiul masculin”, a precizat Mouratoglou. Colaborarea dintre cei doi a durat zece ani, între 2012 – 2022.
Tenismena a reușit pe parcursul carierei sale să câștige de șapte ori Australian Open (2003, 2005, 2007, 2009, 2010, 2015, 2017), de trei ori Roland Garros (2002, 2013, 2015), de șapte ori Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016), de șase ori US Open (1999, 2002, 2008, 2012, 2013, 2014) și de patru dăți aurul olimpic: Sydney 2000 (dublu), Beijing 2008 (dublu), Londra 2012 (simplu) și Londra 2012 (dublu).
Serena continuă să se antreneze chiar și după retragere
Serena Williams a declarat în luna februarie că antrenamentele sale intense continuă chiar și după retragere, iar Rick Macci, unul dintre foștii săi antrenori, a făcut un anunț neașteptat pe rețelele de socializare: „Toată lumea se întreabă dacă Serena Williams va juca din nou. Răspunsul meu este la dublu, cu siguranță, alături de cea cu care a crescut și s-a ținut de mână de la vârsta de 9 ani”.
Tenismena a mai declarat pentru www.eonline.com: „Cu siguranță mă simt mult mai liniștită acum, este un sentiment interesant. Cred însă că mă simt sfâșiată de sentimentul că încă sunt capabilă să joc la un nivel foarte, foarte, foarte înalt.
Acestea fiind spuse, mereu mi-am dorit ca despărțirea mea de tenis să aibă loc atunci când joc încă la un nivel ridicat și cât încă sunt sănătoasă. În ultimul timp, nu am mai jucat la fel de des și chiar îmi este dor de asta (n.r. să joc).
Este greu pentru că atunci când joc sunt de genul: «Doamne, sunt destul de bună la asta». Pot continua să fac asta, ceea ce mulți oameni nu pot spune după retragere”.