Ashleigh Barty (27 de ani), jucătoare retrasă din tenisul profesionist în urmă cu mai bine de un an, ar fi putut fi la nivelul performanțelor celor mai mari tenismeni din istorie, precum Federer, Djokovic sau Nadal. Mesajul lui Ons Jabeur, actualul număr 6 WTA, despre marea campioană din Australia este cu adevărat neașteptat.
A trecut mai bine de când Ashleigh Barty a surprins toată lumea sportului și a anunțat că se retrage din tenis, în ciuda faptului că se afla în apogeul carierei și parea că nimeni nu o poate detrona din postura de lider WTA. Australianca a cucerit Roland Garros în 2019, Wimbledon în 2021 și Australian Open 2022.
În martie 2022, la aproximativ două luni după ce a cucerit Australian Open, când încă era lider în clasamentul WTA, Ashleigh Barty a produs cutremurul:
„Sunt atât de fericită şi sunt atât de pregătită. Şi ştiu doar în momentul de faţă, în inima mea, pentru mine ca persoană, asta este corect.
Nu eram sigură cum să vă împărtăşesc această veste, aşa că am rugat-o pe buna mea prietenă Casey Dellacqua să mă ajute. Sunt atât de recunoscătoare pentru tot ce mi-a dat acest sport şi mă simt mândră şi împlinită. Mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut pe parcurs, voi fi mereu recunoscătoare pentru amintirile pe care le-am creat împreună”, scria Barty, printre altele, pe rețelele de socializare.
La doi ani de la retragerea australiencei, Ons Jabeur, fost număr 2 în clasamentul mondial și actual număr 6 WTA, a spus că Barty ar fi putut ajunge la nivelul granzilor Federer, Djokovic, Nadal sau Serena Williams dacă nu s-ar fi retras:
„Schimbarea s-a petrecut deja de mult timp în tenisul feminin, iar în tenisul masculin vine cu siguranță. Exemplul surorilor Williams și al lui Roger Federer, Novak Djokovic și Rafael Nadal sunt de necrezut.
Acum, Iga Swiatek dă acest exemplu, iar Ash Barty a făcut-o și ea. Dacă ar fi continuat să joace, ar fi câștigat 20 de Grand Slamuri.
Dar îmi place circuitul WTA așa cum este acum. Este atât de competitiv încât nu știi cine va câștiga și, sincer, poate că asta e mai bine. Uneori este plictisitor să ai mereu aceeași finală”, a declarat sportiva din Tunisia, potrivit Hotnews.
După ce a renunțat la cariera din tenis, Ashleigh Barty s-a reprofilat și și-a luat un alt job. Ea s-a angajat în cadrul corporației Optus, un gigant în domeniul telecomunicațiilor.
Funcția pe care s-a angajat australianca este de „șefă de inspirație”, având cel mai probabil rolul de promova serviciile companiei:
„Inspirația a fost întotdeauna totul pentru mine, ajutându-i pe australieni și încurajându-i să fie cea mai bună versiune a lor – și abia aștept să fac asta cu Optus.
Fie că este vorba de sport sau de lumea corporatistă, cel mai important lucru este să găsești ceea ce te face fericit.
Uneori înseamnă acea decizie curajoasă sau îndrăzneață, acea decizie conștientă de a spune da (sloganul Optus) și de a simți că faci o diferență”, declara Ashleigh Barty, în august 2022, la aproximativ 6 luni după retragere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER