Aroganță? Declarația prin care Sloane Stephens „încinge” finala cu Halep: a făcut referire la marile dezamăgiri din cariera Simonei

Aroganță? Declarația prin care Sloane Stephens
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 25 de ani, Sloane Stephens se pregătește pentru a doua mare finală a carierei și, cu titlul de la US Open 2017 în palmares, își permite să dea declarații puțin arogante înaintea duelului cu Simona Halep, de sâmbătă.

Americanca nu a fost, până anul trecut, un nume la fel de important precum cel al Simonei. Și nici nu este, încă. Dar titlul cucerit pe cimentul american, în 2017, după o finală cu compatrioata Madison Keys, a transformat-o într-o vedetă. Sloane calcă pe urmele lui Stan Wawrinka, e genul de jucătoare care se mobilizează exemplar pe cele mai mari scene ale sportului alb și a vrut să se agațe de un detaliu înaintea duelului cu Simona, pe care a înștiințat-o despre marea diferență: „Niciun avantaj pentru Halep pentru că eu am un titlu, iar ea nu are nicunul”, a spus Sloane, referindu-se la cele trei finale majore pierdute de Halep, două la Roland Garros (în 2014, cu Șarapova, și în 2017, cu Ostapenko) și una la Austalian Open (contra lui Wozniacki, în acest an).

Dacă Halep a fost foarte aproape să dea lovitura în ultimele două finale, conducând și cu Ostapenko, și cu Wozniacki, Sloane a avut nevoie de un singur meci cu un trufeu major pe masă pentru a-și asigura locul în istorie. La US Open 2017, în finala cu Keys, a învins cu 6-3, 6-0, și a ridicat trofeul deasupra capului. De altfel, jucătoarea de culoare are șase victorii în șase finale jucate.

La fel ca Halep, Stephens nu se gândește foarte mult la poziția din clasament, deși urmează să urce până pe locul al patrulea după Roland Garros, turneu la care, până în acest an, avea patru prezențe în optimile de finală: „Obiectivul meu a fost top 10. Eram pe locul 11 și era important. Acum îmi voi reaminti de fiecare dată când sunt pe 10 că e un lucru important. Eu nu cred că-i pasă cuiva de asta, sincer”, a mai spus jucătoarea din America, imediat după ce a învins-o pe Madison Keys, 6-4, 6-4, și a obținut biletele pentru a doua finală de Grand Slam a carierei.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×