Arrivederci, Roma! Halep a fost învinsă de Gavrilova în turul secund al turneului din capitala Italiei, scor 3-6, 6-4, 3-6, și coboară pe locul 6 WTA începând de luni
- Simona Halep (locul 5 în clasamentul mondial) a pierdut, miercuri, scor 3-6, 6-4, 3-6, în fața australiencei Daria Gavrilova, în turul secund al turneului de la Roma
Dubla Madrid – Roma e considerată una foarte dificilă, cu atât mai mult cu cât e baza de pregătire pentru turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, iar Simona Halep a păstrat tradiția ultimilor ani, în care nu a putut lega două rezultate bune la cele două competiții, și a pierdut încă din turul secund al turneului care, în 2013, o propulsa în elita tenisului mondial.
La patru zile de la momentul în care ridica deasupra capului trofeul de la Madrid, primul al sezonului, Simona a început greul drum de la Foro Italico. Iar adversara sa a fost Daria Gavrilova, o rusoaică ce joacă sub steag australian și care reprezintă o combinație letală între dârzenia sovietică și calmul de la Antipozi.
În formă, Halep a jucat decent în startul meciului, dar primele game-uri au fost lămuritoare: Gavrilova va fi o nucă tare. Fâșneața australiancă a fugit rapid la 3-1, Simona a recuperat break-ul, dar o serie de trei game-uri consecutive au propulsat-o pe „Dasha” în avantaj pe tabelă. A urmat, apoi, un set de tenis minunat, cu schimburi senzaționale și lovituri de excepție. Simona s-a proptit pe linia de fund, a lovit agresiv, dar Gavrilova a ajuns din nou la 3-1. A fost momentul în care racheta Simonei a devenit mai mare, mingile au început să șteargă liniile cu tot cu opoziția puternică a adversarei. Cinci game-uri consecutive, dintre care unul jucat pe ploaie, și Simona egalează.
Iar norii au stat aproximativ 40 de minute deasupra complexului de la Foro Italico. Totuși, pauza a părut că nu le-a afectat pe cele două combatante, care au revenit la jocul-spectacol din setul precedent. Simona a avut șansa lui 3-1, dar Gavrilova, un monument de determinare, a salvat game-ul și a trecut în avantaj. A venit o secvență de joc în care australianca a strălucit, a reușit chiar și o scurtă câștigătoare din retur, iar Simona a privit cum fiecare minge se întoarce periculos din partea cealaltă a fileului. Daria a ajuns la 5-2, Simona a avut o răbufnire de orgoliu, a pocnit două retururi violente și a strâns scorul, dar un break al australiencei a pus capăt unui duel fascinant, decis după o oră și 59 de minute de joc, cu o statistică echilibrată: 30 de lovituri câștigătoare Gavrilova, 29 Simona. 31 de erori Gavrilova, 33 Halep.
Simona părăsește Roma după un singur meci, cade de luni pe locul al șaselea WTA, dar are la dispoziție 11 zile până la startul Roland Garros-ului, obiectivul central al sezonului de zgură.
19:59 Simona cedează, pe propriul serviciu, la zero, și e eliminată, după 3-6, 6-4, 3-6 cu Daria Gavrilova!
19:58 Gavrilova mai reușește un game genial, presărat cu o scurtă câștigătoare direct din retur și fuge la 5-2, cu două break-uri. Are șansa de a închide meciul pe propriul serviciu, dar Simona returnează genial și o forțează să facă o dublă greșeală la minge de break. 5-3 și Simona rămâne în meci!
19:53 Simona începe bine game-ul, cu un retur câștigător, dar Gavrilova parcă e în transă. Australianca zburdă, iar o greșeală cu forehand-ul a Simonei duce scorul la 4-2.
19:48 Simona ratează șansa break-ului la 2-1, apoi cedează serviciul. Gavrilova traversează momente geniale de joc, returnează incredibil, ajunge la două mingi de break, iar o scurtă foarte inspirată o ajută să treacă în avantaj în decisiv. Australianca are pedigree de mare jucătoare: se mișcă excelent, lovește incredibil de pe ambele părți și are o determinare de invidiat. Așteptăm replica Simonei.
19:38 Meciul rămâne de un nivel foarte bun. Gavrilova acoperă excelent terenul și se apără nemaipomenit, ceea ce înseamnă că Halep are nevoie de lovituri foarte bune pentru a face diferența în schimburi. Cum australianca e oun counter puncher prin definiție, vedem din nou schimburi spectaculoase. 2-1, după două hold-uri ușoare și un matchup care se anunță foarte interesant pe viitor.
19:32 Simona a revenit motivată de la vestiare, a jucat bine și a câștigat la 0 primul game. 1-0 Halep, servește Gavrilova.
19:24 Cele două jucătoare s-au întors pe teren și au început încălzirea. Simona va servi prima.
19:19 Raonic și Kyrgios s-au întors pe centralul de la Foro Italico, semn că ploaia s-a oprit. Așteptăm ca și Simona și Daria să revină pe teren, unde arbitrul Juan Zhang se află deja. În altă ordine de idei, numărul 6 WTA și-a aflat potențiala adversară din optimi: Kuznețova a învins-o în două seturi pe Stosur, scor 6-4, 6-4.
18:34 Raonic și Kyrgios au continuat să joace în condiții de ploaie, la fel și Florin și Bopanna, dar ambele meciuri au fost oprite până la urmă. În proba de dublu, Mergea și colegul său sunt conduși, scor 7-6, 3-2, fără break, de francezul Paire și portughezul Sousa. Așteptăm în continuare oprirea ploii.
18:19 Ploaia s-a antețit, iar Juan Zhang le-a trimis pe cele două jucătoare la vestiare. Revenim în momentul în care stă ploaia și jocul se va relua.
18:17 Jucătoarele așteaptă decizia organizatorilor. În câteva momente vom afla dacă meciul se va relua sau nu, pentru că plouă destul de tare. Iar acesta este detaliul haios de pe geanta australiencei.
18:12 SET HALEP! Gavrilova conduce cu 30-0 în game-ul care o poate duce la 5-5, dar Halep nu pierde timp și apasă pedala de accelerație. Ajunge la minge de set, iar un nou schimb spectaculos sfârșește cu o minge a australiencei care aterizează puțin în afara terenului. 6-4 pentru Simona, care împinge meciul în decisiv. Rămâne de văzut când se va juca a treia manșă, pentru că la Roma a început să plouă destul de puternic.
18:07 REBREAK „DASHA”. Simona începe bine game-ul cu care poate închide setul, ajunge la 30-15 după un as, dar Gavrilova se trezește la timp, își oferă mingea de break. iar un nou punct spectaculos o readuce în set. 5-4, urmează Gavrilova la serviciu. E, totuși, o nouă șansă pentru Simona să închidă manșa.
18:03 Meciul e de un nivel incredibil, iar prestația extraordinară a Gavrilovei scoate la iveală cel mai bun tenis al româncei. Se lovește adânc de pe ambele părți, iar winnerele curg din toate pozițiile. Halep face break-ul la 5-3, adună al patrulea game la rând și va servi pentru câștigarea setului. Un astfel de duel merită o manșă decisivă!
17:55 Game-ul șapte e echilibrat, însă australianca pare că și-a pierdut doza de concentrare. Comite erori neforțate pe fondul unui joc variat al Simonei și jucătoarea sponsorizată de adidas trece în avantaj, 4-3 pentru Halep!
17:50 Gavrilova marșează pe mingi decisive, în forță, Halep beneficiază de două mingi de re-break și profită de a doua șansă și reintră în set: 3-3.
17:48 Simona acoperă bine terenul, pare cu un plus la viteza de deplasare, intră în schimburi lungi cu Gavrilova și ia gameul al cincilea. Adversara sa are avantajul unui break, 2-3
17:45 Halep a avut o încercare palidă de a face re-break, însă Gavrilova o prinde pe contre-pied pe constănțeancă și încheie game-ul cu un stop fără cusur lângă fileu. Halep ratează și startul, și game-ul! 3-1 pentru Gavrilova
17:40 Simona nu reușește să varieze loviturile, pare crispată și nu izbutește să-și valorifice serviciul. Adversara sa desenează traiectorii înșelătoare și profită de prima minge de break. 2-1 pentru Gavrilova
17:39 Gavrilova conduce cu 40-15 în gameul secund și restabilește egalitatea, 1-1, după un schimb prelungit de mingi care se încheie cu o minge a Simonei rostogolindu-se în fileu
17:37 Eleva lui Darren Cahill începe cu dreptul manșa secundă, 1-0
17:30 Simona Halep a pierdut primul set, scor 3-6. Tenismena din Constanța nu pare în apele ei…
17:20 Break-ul reușit de Gavrilova o face pe Halep să ridice nivelul jocului cu un game. Simona se proptește pe linia de fund, de unde dă drumul loviturilor de grație, iar australianca rămâne fără racție. 3-3, după două game-uri consecutive ale româncei.
17:10 Începutul de meci e unul spectaculos. Ambele jucătoare țin foarte bine schimburile de mingi, iar faptul că atât Simona, cât și Gavrilova se deplasează excepțional ne face să credem că vom vedea o partidă spectaculoasă. Game-ul al patrulea e primul în care se rupe echilibrul. Halep face trei greșeli neforțate, Gavrilova se apără bine, iar românca cedează break-ul la zero. Din primele jocuri, ne putem da seama că australianca e un adversar redutabil și că Simona va avea de tras pentru calificarea în turul al treilea. Apropo de turul al treilea, Kuznețova o conduce pe Stosur cu 4-3, fără break, în meciul care va decide eventuala adversară a lui Halep.
17:00 Vestea bună pentru noi este că arbitra de scaun se află Juan Zhang, cea care a oficiat și victoria senzațională a Irinei Begu în fața Viktoriei Azarenka. E rândul Simonei să scape de un prim joc pe propriul serviciu foarte dificil, 1-1.
16:57 A început meciul, cu Gavrilova la serviciu, iar startul a fost foarte intens, cu un schimb superb câștigat de Simona. Până la urmă, Daria și-a adjudecat primul game, destul de greu, și a deblocat tabela. Vedem imediat replica Simonei.
16:29 S-a terminat meciul dintre Kukușkin și Murray, astfel că în câteva minute Simona și Daria vor intra pe Grandstand, a doua arenă ca mărime din complexul de la Foro Italico.
Gavrilova a trecut de germanca Sabine Lisicki (44 WTA), scor 6-1, 7-6. De cealaltă parte, românca a beneficiat de un prim tur liber, întrucât este favorita cu numărul 6 la câștigarea competiției din capitala Italiei.
În 2015, Gavrilova a ajuns până în semifinale la Roma, unde a fost eliminată de Maria Șarapova. De asemenea, Simona are de apărat 350 de puncte în clasamentul WTA, după ce anul trecut a ajuns până în semifinale, unde a fost eliminată de Carla Suarez Navarro.
Halep și Gavrilova s-au mai întâlnit o singură dată, în 2015, în turul 2 de la Indian Wells. Românca s-a impus atunci, scor 2-6, 6-1, 6-2.