Articol ofensator despre Simona Halep, în presa italiană: „Le cer scuze fanilor ei. Nu face parte din elita tenisului”

Articol ofensator despre Simona Halep, în presa italiană:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (23 de ani) ocupă locul trei în ierarhia mondială, însă nu toți specialiștii sunt de acord că românca face parte din elita tenisului feminin.

Azarenka se află pe locul 38, dar este văzută peste Halep

Un editorialist de la site-ul italian ubitennis.com este de părere că, alături de Maria Șarapova (2 WTA) și Serena Williams (1 WTA), Victoria Azarenka (38 WTA) completează podiumul real al circuitului. „Le cer scuze fanilor lui Halep, dar cred că Azarenka, Șarapova si Williams încă formează trioul cel mai logic al liderelor din circuitul feminin. Iar în ultima săptămână am avut-o pe Azarenka protagonistă la Doha”, a fost opinia jurnalistului italian, care pare una ciudată.

Chiar dacă se află într-o revenire de formă, rezultatele din ultimul an ale bielorusei nu se pot compara cu cele obținute de Simona Halep. Azarenka, antrenată de Wim Fissette, fostul tehnician al lui Halep, nu a câștigat niciun turneu în ultimele două sezoane. De partea cealaltă, Simona a cucerit patru competiții WTA în ultimii doi ani (Doha, București, Shenzhen și Dubai) și a atins finala de la Roland Garros 2014 și semifinala de la Wimbledon 2014.

Bielorusa, dublă campioană de Grand Slam, a fost lider mondial în 2012 și 2013, dar o accidentare la picior a oprit-o să joace la capacitate maximă. Cel mai bun loc ocupat de Simona Halep a fost 2 WTA, la sfârșitul sezonului trecut.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
"150 de jucători şi 10 antrenori". Strategia falimentară a lui Becali l-a surprins pe fotbalistul venit din Portugalia la FCSB:…
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
×