Aryna Sabalenka și Iga Swiatek, de nerecunoscut la festitivitatea de deschidere a Turneului Campioanelor! Imagini senzaționale cu cele mai bune jucătoare de tenis ale lumii | FOTO
Aryna Sabalenka (Belarus, 1 WTA), Iga Swiatek (Polonia, 2 WTA), dar și celelalte șase participante de la Turneul Campioanelor 2023, au făcut senzație la ceremonia de deschidere.
Cele mai bune opt jucătoare de tenis ale lumii se află la Cancun (Mexic), pentru a lua parte la cea mai importantă competiție a finalului de sezon! Festivitatea de deschidere a Turneului Campioanelor (29 ocombrie – 5 noiembrie) a avut loc sâmbătă dimineață, imaginile cu Aryna Sabalenka și Iga Swiatek fiind spectaculoase.
Aryna Sabalenka și Iga Swiatek, de nerecunoscut la festitivitatea de deschidere a Turneului Campioanelor! Imagini senzaționale cu cele mai bune jucătoare de tenis ale lumii
Fanii au avut ocazia să le admire pe jucătoarele lor preferate în ipostaze în care se lasă rar văzute. Liderul mondial Aryna Sabalenka și-a făcut apariția la eveniment într-o rochie albă scurtă.
Iga Swiatek a întors și ea totate privirile, marea rivală a Arynei Sabalenka purtând o ținută elegantă de culoare roșie. Fanii aproape că nu au recunoscut-o pe cvadrupla campioană de Grand Slam, care atunci când merge la turnee este nedespărțită de șapca sa.
Așa cum cere tradiția, cele opt jucătoare de la Turneul Campioanelor s-au fotografiat cu trofeul: Aryna Sabalenka, Iga Swiatek, Coco Gauff (SUA), Elena Rybakina (Kazahstan), Jeessica Pegula (SUA), Marketa Vondrousova (Cehia), Ons Jabeur (Tunisia) și Maria Sakkari (Grecia).
Probleme de organizare înainte de startul Turneului Campioanelor 2023
Cu toate că festivitatea de deschidere a fost una spectaculoasă, organizatorii de la Turneul Campioanelor au mari bătăi de cap! Aceștia au rămas în urmă cu lucrările, în condițiile în care arena care va găzdui meciurile a fost ridicată de la zero. Imaginile apărute pe rețelele de socializare arată că arena de la Cancun este departe de pretențiile unui turneu atât de important.
De asemenea, Aryna Sabalenka a postat miercuri un filmuleț de pe terenul de antrenament, plângându-se de condițiile de care are parte la Cancun: „Două terenuri de antremament până sâmbătă. Un singur racordor de rachete disponibil”.
Tomasz Wiktorowski, antrenorul Igăi Swiatek, a vorbit și el despre condițiile de la turneul din Mexic: „Cheia este ca suprafața să fie dată în folosință în jurul zilei de joi. Dacă terenul este deja vopsit pe această suprafață și se face curățenie în jurul terenului, s-ar putea să nu fie totul liniștit, pentru că se vor mai construi tribune și instalații, dar ne vom putea antrena măcar”, a declarat antrenorul Igăi.