Așa am trăit împreună filmul unui maraton de 12 ore la Indian Wells: Halep – Lepchenko 6-1, 3-6, 6-1. Varvara țipă, Simona câștigă războiul contrelor în decisiv. „Hăne” nu trece de Seppi. Olaru și Niculescu, stop în optimi

  • Simona Halep (3 WTA) s-a calificat în săptămâna a doua a primului turneu major din sezonul american pe ciment din primăvară, acolo unde o aștepta deja Florin Mergea, alături de Dominic Inglot. Favorita 3 a tabloului de simplu s-a impus în fața americancei Varvara Lepchenko, 6-1, 3-6, 6-1.
  • România a pierdut duminică trei reprezentanți la Indian Wells
  • Raluca Olaru și Olga Savchuk s-au oprit în faza optimilor de finală ale turneului de Indian Wells, fiind învinse de perechea Caroline Garcia / Katarina Srebotnik – victorie pentru „campioane” cu scorul 6-0, 6-4. Olaru și Savchuk au fost aproape de o super-revenire, după un prim set în care au câștigat doar nouă puncte: de la 1-5, au reușit două break-uri consecutive, însă s-au împotmolit din nou pe serviciul lor, cedând un game în care se desprinseseră la 40-15.
  • Victor Hănescu (146 ATP) a cedat în fața italianului Andreas Seppi, cap de serie 30, cu un dublu 4-6, fiind eliminat în turul doi al turneului de la Indian Wells. Victor, revenit după o pauză de un an pe tabloul principal al unui turneu de 1.000 de puncte, și-a egalat cea mai bună performanță pe cimentul din California cu prima victorie ATP a sezonului 2015.
  • După o prestație inspirată la simplu în fața liderului mondial Serena Williams, Monica Niculescu a continuat seria slabă a românilor, duminică, pe cimentul californian. Perechea Niculescu / Panova a cedat în 53 de minute, scor 3-6, 2-6, meciul din turul doi, la dublu, împotriva unui cuplu redutabil – Lisa Raymond / Sam Stosur.
  • Sursa foto: Neal Trousdale / www.OpenTenis.ro

Simona Halep continuă parcursul în săptămâna a doua a turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells, grație unei victorii trudite, în care depășit înainte de toate greșelile din propriul joc. Românca a avut din nou probleme cu serviciul în primul set al meciului, însă a probat o dată în plus faptul că este o bună cunoscătoare a artei managementului propriilor erori. A treia favorită a turneului și-a regăsit nivelul real al jocului doar în partea a doua a setului decisiv, punând accent pe aspectul fizic al jocului, mai mult decât pe realizările spectaculoase, care au apărut mai mult în tabăra americancei.

Halep va juca în turul următor împotriva familiarei deja Karolina Pliskova, învingătoare în minimum de seturi în fața ibericei Garbine Muguruza.

Simona a rămas singura tricoloră în competițiile WTA de la Indian Wells, după eliminările Moncăi Niculescu și Ralucăi Olaru, de la dublu.

Așa am trăit maratonul de tenis care a făcut trecerea între cele două săptămâni ale turneului de la Indian Wells:

07:58 Game, set meci! Simona concretizează prima oportunitate de break, 6-1, 3-6, 6-1, în două ore și 14 minute.


07:53 Simona ară terenul în acest moment, nu mai lasă nici o minge să treacă, uitând parcă de toate micile dificultăți provocate de glezna stângă. 5-1 și serviciul, însă nici Lepchenko nu este dispusă să lase vreun punct gratuit. Trei mingi de break rezolvate de Simona.


07:46 Intensitatea duelului fizic a crescut: jucătoarele au lăsat precauțiile și pun totul pe atac. Simona iese învingătoare în războiul contrelor, finalizând o serie de patru game-uri. 4-1 pentru favorita 3.


07:27 Simona pierde pe propriul servciu game-ul de debut al decisivului, iar Simona dă cu piciorul unor șanse consecutive de break (două la număr) cu greșeli ușoare – mingi eșuate în fileu. Forehandul în lung de linie al americancei iese la rampă pentru a salva o a treaia oportunitate a Simonei de a restabili egalitatea, lăsând-o cu gura căscată la propriu pe constănțeancă. Game-ul îi revine totuși Simonei. 1-1.


07:22 Mai rar vezi așa ceva într-un meci WTA: Lepchenko a fost la vestiare și a schimbat echipamentul de joc, ajungând de la nuanța caldă la un ton marin.


07:20 Prestația fanilor români din tribunele de la Indian Wells depășește deocamdată nivelul arătat de Simona pe teren.


07:16 Lepchenko la vestiare, Simona – time-out medical pentru probleme la gleznă. Constănțeanca verifică mobilitatea gleznei stângi și i se aplică un tape zdravăn. Tricolora are ambele glezne bandajate.


07:15 Set Lepchenko, 6-3. Americanca gestionează bine game-ul final al setului doi, în care Simona a fost la un pas să producă revenirea, după un punct fabulos jucat în defensivă cu lovitura de dreapta.


07:02 Game maraton câștigat cu serviciul de Lepchenko, desprinsă la 5-2. Ca și la Dubai, surprinde faptul că, deși Victor ioniță i-a oferit soluția potrivită Simonei în meciul precedent, acum, când lucrurile din nou nu merg, Simona nu îl cheamă în teren.


06:50 „Hai Simona!” este refrenul care însoțește game-ul câștigat pe serviciu de Simona, pentru 2-4.


06:44 Break Lepchenko. Inevitabil, americanca ajunge să fructifice invitațiile Simonei pe serviciu: 3-1, într-un meci transformat într-o competiție a erorilor.


06:35 Lepchenko preia conducerea ostilităților în setul doi, profitând de șansa de a fi servit prima. 2-1.


06:27 Acești fani domină fondul sonor al ultimei partide feminine a zilei de duminică, pe o arenă pe trei sferturi goală, care contrastează puternic cu ceea ce s-a întâmplat la meciul full-house al ibericului Nadal.


06:22 Set Halep, 6-1 în 37 de minute. Simona câștigă mult mai greu decât o arată scorul primul set, însă spiritul de luptă despre care a vorbit necontenit după eliminarea de la Australian Open o duce departe în acest meci pe favorita 3.


06:16 Darren Cahill, consultant Adidas, ia loc în loja Simonei Halep, după ce în decursul acestei săptămâni, a participat la antrenamentele constănțencei.


06:10 Forehandul este gura de oxigen a Simonei în debutul de meci contra Varvarei Lepchenko. Cu un procentaj la prima minge de 37% Simona rezistă în game-ul cinci grație loviturii de dreapta, care îi aduce, prin două lovituri câștigătoare care rașchetează cele două linii laterale ale terenului și apoi puncte indirecte, conducerea, 4-1.


06:00 Lepchenko o iartă pe Simona, după ce tricolora îi pune pe tavă două mingi de break, cu o dublă greșeală. Simona joacă bine primul punct, își creează avantaj cu forehandul și concretizează cu reverul. Are noroc apoi, americanca ratând inexplicabil un voleu din preajma fileului. Simona face ce știe mai bine: profită de ezitarea adversarei și se desprinde pe tabelă: 3-0.


05:51 Break Simona, 2-0! Simona o pedepsește pe Lepchenko pe serviciul al doilea, cu un punct jucat la minge de break în care atât reverul, cât și forehandul atât de capricios în turul doi au fost la înălțime.


05:45 Debut ezitant, dar ținut sub control pentru Simona, la serviciu. 1-0. A tria favorită cedează primele două puncte în fața agresivei Lepchenko, are nevoie de două ratări ușoare ale jucătoarei născute la Tașkent pentru a ajunge pe tabelă la egalitate. Simona anulează o minge de break înainte de a trece la conducere.


05:41 Final de încălzire pe Central. Meciul-vedetă poate începe.


05:25 Rafael Nadal câștigă, 6-4, 6-2, și îi face loc pe terenul Central Simonei Halep. Pentru cei care se temeau de un maraton în meciul de debut al ibericului pe cimentul californian, scenariul de la Australuan Open, care a făcut-o pe Simona să se plângă de programarea meciurilor, nu s-a repetat.  În ceea ce-l privește pe iberic, numărul greșelilor încă îl depășește pe cel al loviturilor câștigătoare (14-12), dar jocul său a fost solid și promițător pentru tururile următoare.


05:15 Egalitate la punctele câștigate la servciu, câte 30 atât pentru Rafa, cât și pentru Igor. Diferă mult totalul punctelor jucate: 33 pentru Nadal, 53 pentru Sijsling! Spaniolul mai pune două puncte și se aproprie la un game de victorie: 6-4, 5-1.


04:51 SET NADAL! 6-4, în 37 de minute. Spaniolul produce daune, loviturile sale arată mai bine decât la Buenos Aires, iar rubrica din statistică care probabil îi bucură cel mai mult pe fanii săi este 7-0 la punctele de peste 9 lovituri, în favoarea jucătorului venit la Indian Wells alături de Francisco Roig. La final de 2014, dar și debut de 2015, Rafa a suferit în schimburile lungi, un pilon de bază al jocului său. Nici procentajele de 100% la punctele câștigate pe prima minge și respectiv la venirile la fileu nu arată rău deloc. 


04:35 Sijsling salvează al doilea break, rămânând în plasa ibericului, aflat acum la conducere, 4-3. În loja oficială, Larry Elllison, alături de fiica sa, care a renunțat la look-ul sport, cu care provoca zâmbete anii trecuți, asortând jacheta Nike cu însemnele lui Rafa unei șepci Roger Federer pentru o ținută mult mai sofisticată, apreciază la unison cu Tommy Haas retururile de rever ale numărului trei mondial.


04:15 Debut sclipitor pentru Rafa, care obține break-ul cu un passing din retur. 1-0 și dacă ibericul păstrează agresivitatea din primul game, meciul Simonei chiar are șanse să înceapă la 05:30! Iar dacă ați decis să renunțați la orele de somn și ați rămas pe frecvențele Indian Wells până la ultimul meci al zilei, vocea lui Mohamed Lahyani este un ajutor în plus de a nu ațipi nici o secundă!


04:06 Sloane Stephens îți trece și ea numele în rândul jucătoarelor care au produs surpriză la capătul primei săptămâni a turneului de la Indian Wells. Kuznetsova, cap de serie 22, își face bagajele și pornește spre Miami.


04:00 Rafa-time! „Matadorul” intră în acțiune pe Centralul de la Indian Wells, terenul de hard pe care probabil se simte cel mai confortabil, cu trei titluri cucerite sub soarele Californiei. Dublu interes pentru acest meci, care îi va face loc pe teren, la terminarea sa, Simonei Halep. 


03:40 Ar fi fost prea frumos… Marin Cilic și Juan Martin del Potro nu vor juca turneul de dublu de la indian Wells. După ce au aprins imaginația fanilor, cu o propunere incitantă, rar întâlnită la doi câștigători de Grand Slam la simplu, în circuitul ATP al zilelor noastre, de a face pereche pe teren, cei doi uriași ai sportului alb au fost nevoiți să se retragă, din cauza problemelor fizice ale croatului. Rămânem cu poza de colecție, postată pe Twitter, a unui dublu care a existat doar pe hârtie, completat de carismaticul Don Juan al circuitului, Jeremy Chardy. 


03:29 „Totul mi-a funcționat astăzi”, a explicat Serena Williams „măcelul” din meciul cu Zarina Diyas. Liderul mondial sună amenințător.


03:11 Simona nu se plânge de condițiile de la Indian Wells. Iată de ce: „Cred că terenul este puțin mai rapid, dar nu am simțit că mingile zboară. Poate că este vorba despre racordaj. Dacă încarci mai mult, mingea merge normal”, a explicat simona, luată la întrebări de jurnaliști în conferința de presă de la finalul meciului din turul doi, despre senzațiile din teren.


02:50 Două ture de stadion și un pic a alergat Federer în meciul de debut, la Indian Wells, 912 metri mai exact. 6-4, 6-2 este scorul final pus pe tabelă de „maestrul elvețian” în meciul cu Schwartzman.


02:18 Federer rezolvă ecuația primului set cu Schwatrzman în 32 de minute în care a alergat mai mult decât adversarul său din Argentina. 6-4


01:55 Exod sau „înghesuială la aeroport”, cum spune în aceeași secțiune de comentarii „unul”, a fost și printre capii de serie, nu doar printre români: duminică, ambele tablouri de simplu au pierdut deja câte patru favoriți și încă se mai joacă destul partide. Șapte a fost cifra cu ghinion, atât Radwasnka, cât și Wawrinka părăsind turneul, ambii fiind cotați cu șansa a șaptea la trofeu. Makarova [8], Safarova [10] și Kerber [13] au fost victime în competiția WTA de simplu, în timp ce la băieți, nu îi vom mai vedea pe Gasquet [22], Giraldo [29] și Chardy [31].


01:23 „Diyas nu e Monica :)”, scria în secțiunea comentarii „za-k”, cu o jumătate de oră în urmă, adică pe la jumătatea meciului liderului mondial de pe Centralul de la Indian Wells. Serena a fost un adevărat tăvălug în meciul cu tânara Zarina Diyas, încheiat după 53 de minute și 53 de secunde de la primul serviciu, cu scorul 6-2, 6-0. Monica a ținut-o două ore și trei minute pe teren pe Serena, pentru două seturi!


00:55 Victorie Stosur / Raymond 6-3, 6-2, în 53 de minute. „Campioanele” au încheiat partida câștigând din nou punctele mari, ca și în finalul setului întâi: Monica Niculescu și Alexandra Panova au avut minge de break, însă punctul decisiv a revenit cuplului americano-australian, apoi, similar, pe serviciul „fetelor noastre”, schimbul de la 40-40 a intrat în contul titratelor lor adversare, oferindu-le al doilea break și oportunitatea de a servi pentru accederea în sferturi. 


00:49 Gentlemen Mouratoglou? Antrenor sau hamal? Serena Williams nu își cară singură termobagul cu rachete în drum spre centralul de la Indian Wells. Patrick Mouratoglou i le duce în spate. Motivul real, rămâne un mister…


00:39 Break și în debut de set doi pentru „campioane”. Monica Niculescu are un game groaznic pe servciu în debutul setului doi, cedat la zero în fața perechii Stosur / Raymond.


00:29 Set Stosur / Raymond 6-3: australianca face dublă greșeală, dar tot nu cedează break-ul. Sam Stosur a încheiat cu mari emoții primul set, într-un game în care le-a permis adversarelor să se desprindă la 30-0, a revenit alături de Lisa, cu trei puncte consecutive, apoi a ratat prima minge de set din cauza unei duble greșeli. Punctul decisiv le-a revenit însă experimentatelor jucătoare.


00:17 Break pentru „campioane”. Monica Niculescu ajunge repede în încurcătură, aflându-se, alături de Panova, de partea greșită a tabelei updatată cu o serie de patru game-uri trecute în același cont. 4-1 pentru Stosur / Raymond.


00:05 O accidentare la gleznă îi încurcă grav socotelile australianului Nick Kyrgios, chiar înainte de game-ul în care servea pentru meci: Grigor Dimitrov nu iartă și face re-break, apoi, în fața unui adversar care se mișcă cu dificultate, câștigă tie-break-ul setului decisiv, scor final 7-6(2) 3-6 7-6(4)


00:00 Monica Niculescu încearcă să oprească exodul românilor de la Indian Wells, alături de partenera sa din proba de dublu, Alexandra Panova (Rusia). Misiunea sa este însă extrem de dificilă, în fața cuplului cu 16 titluri de Mare Șlem la dublu: Sam Stosur / Lisa Raymond.


23:39 Andreas Seppi închide meciul, 6-4, 6-4, în 73 de minute. N-a fost să fie victorie și în fața unui adversar din Top 40 pentru Hănescu în această săptămână, jucătorul de 33 de ani cedând în fața ultimului italian rămas pe tablou în concursul masculin de simplu de la Indian Wells.


23:31 Răsuflăm ușurați de două ori: Hănescu a mai amânat puțin deznodământul meciului, forțându-l pe Seppi să servească la 5-4 în setul doi pentru calificarea în turul trei și vedem că ziua de luni programează meciul lui Florin Mergea la o oră rezonabilă: de la 20:00, la București, fiind primul meci pe Terenul 4.


23:26 Pliskova, nu Muguruza în optimi! Favorita 14 s-a impus în fața ibericei Muguruza, 7-5, 6-4, într-o oră și 24 de minute și s-a poziționat pentru un meci în optimi împotriva Simonei Halep, cea care a învins-o în finala turneului de la Dubai. 


23:21 Uite-așa meciurile românilor nu se suprapun! Richard Gasquet prelungește meciul de pe Terenul 5, pe care își așteaptă rândul la joc Monica Niculescu, egalând la seturi împotriva neamțului Michael Berrer.


23:14 Victor nu poate limita daunele în debutul setului doi: ajunge rapid la conducere, 1-0 și preia inițiativa la retur, conducând cu 15-0 și 30-15. Seppi simte pericolul, găsește un nou as și prinde viteză, câștigând următoarele cinci puncte, până la 40-0 contra serviciului lui „Hăne”, care anulează două dintre cele trei mingi de break, insuficient însă pentru a împiedica desprinderea italianului, la 2-1.


22:58 Set Seppi, 6-4. Italianul a irosit o minge de set, dar primul act se încheie în 37 de minute.


22:53 Break Seppi! 5-4 și oportunitate de a închide setul cu serviciul pentru italian. Victor a dat senzația că are situația sub control în game-ul nouă, trimițând un serviciu imparabil la 30-30, pentru a-și oferi minge de game. După as a venit însă o dublă greșeală, prima a meciului, și apoi două șanse de break pentru tenismentul clasat cu aprozimativ 130 de poziții mai sus în ierarhia ATP: Hănescu a salvat o dată, a doua oară însă a cedat. 


22:44 Mingi noi, vă rog! Victor Hănescu se descurcă de minune cu primul serviciu: a cedat un singur punct, din 12. Nici un game complicat în primele șapte ale debutului de meci.


22:37 Meci rapid, cu game-uri lejere pentru ambii jucători. Hănescu este mereu cu un pas în față, acum la 3-2. Cât îi ținem pumnii lui victor, să vedem un punct spectaculos, între doi jucători mult mai tineri decât protagoniștii de pe Terenul 6.


22:31 Ups… Denis Istomin l-a antrenat pe Andreas Seppi pentru duelul cu Victor Hănescu. Să fi uitat italianul că joacă împotriva unui adversar care lovește reverul cu o singură mână?


22:26 1-1. Suntem cu ochii pe statistica la serviciu a celor doi jucători și observăm că în primul game al meciului, lui Victor i-a intrat doar de două ori, din șase, prima minge. În primul meci, bucureșteanul de 33 de ani a excelat la serviciu. Seppi a început mai autoritar la serviciu, egalând printr-un game alb.


22:20 Poate și Roger Federer ține un pic de tot cu Victor Hănescu în meciul de astăzi: dacă nu se împiedică de argentinianul Schwartzman, elvețianul va juca împotriva învingătorului meciului care ne atrage toate încurajările (nu privirile, pentru că partidele de pe Terenul 5 nu sunt televizate) în acest moment – ar fi mai sigur să nu îl reîntâlnească pe cel care l-a învins la Australian Open.


22:00 Victor Hănescu și Andreas Seppi sunt așteptați pe terenul 5! Cehul Lukas Rosol s-a impus în setul trei al meciului cu Klizan, revenind de la 0-1 la seturi și apoi break în debutul setului decisiv. Safarova este un alt cap de serie eliminat pe tabloul feminin.


21:55 Adio, Radwanska! Sfertul de finală al Simonei Halep a devenit mai prietenos, pe hârtie, după ce Heather Watson a reușit cea mai mare surpriză a tabloului feminin, cu primul succes în fața unei jucătoare de Top 10: 6-4, 6-4 în fața finalistei ediției din 2014 a turneului californian. Cele două jucătoare care s-au duelat în semifinalele Turneului Campioanelor aveau programat un duel în sferturi la Indian Wells.


21:45 Nu doar jucătorii sunt luați la țintă de fani pentru selfie-uri de senzație! Antrenorii sunt și ei „trofee grele” – și nu vorbim aici despre Boris Becker, Amelie Mauresmo sau Goran Ivanisevic. „Big Sacha” are mulți fani în America, nu degeaba a stat alături de Serena Williams aproape o decadă (8 ani)!


21:40 Fotoreporterul Neal Trousdale l-a urmărit astăzi la antrenament pe Victor Hănescu: pare pregătit de meciul cu Seppi!


21:30 Mai avem de așteptat până la startul meciului lui Victor Hănescu: Lukas Rosol a egalat la seturi în primul duel programat pe terenul 6, cu Martin Klizan. 4-6, 6-0 și 1-0 cu break pentru slovac, după o oră și 23 de minute de joc.


21:15 Of, serviciul! Raluca Olaru irosește o super-revenire: 2 break-uri recuperate, 3 mingi de meci salvate și serviciu pierdut de la 40-15, în game-ul care ar fi dus actul secund la 5-5. În loc de prelungiri, Garcia și Srebotnik au jucat a patra minge de meci pe serviciul doi al româncei și au pus capăt jocului, după o oră de joc, 6-0, 6-4, în primul meci WTA încheiat duminică. Perechea Olaru / Savchuk se oprește în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells, la prima colaborare din 2015.


21:08 Super-revenire „de la vestiare”: „Team Olaru & Savchuk” a ajuns în sfârșit pe teren! De la 1-5, tabela arată acum 4-5! Cele două par puse pe o revenire la fel de spectaculoasă ca în primul meci, cu Mattek-Sands / Safarova: la 3-5, le-au întors pe Garcia și Srebotnik de la 40-15 și trei mingi de meci!


21:00 Cât de departe pot duce această revenire? Raluca și Olga se opun încheierii partidei. La 5-1, au reușit break-ul și în loc să se îndrepte spre vestiare, pun repede pe tabelă un nou game pe tabelă, pe serviciul Olgăi. 3-5!


20:52 Game-ul câștigat de Raluca rămâne… unicat. Savchuk cedează break-ul în game-ul următor, iar favoritele șapte se desprind rapid și în setul 2. 4-1.


20:45 Raluca Olaru a schimbat placa și a spart gheața pe tabelă, câștigându-și primul game de serviciu în setul doi, în ciuda faptului că tot a oferit o dublă greșeală. 1-1.


20:40 Cât de serios este John McEnroe când o propune pe Serena Williams președinte al Statelor Unite? „M-aș fi gândit că vom avea o femeie-președinte, înaintea unui președinte de culoare. Cred că este frustrant pentru americani, pentru că mulți se așteptau la o schimbare mult mai drastică cu Obama. Poate avem nevoie de o femeie de culoare la Casa Albă – poate Serena ar trebui să candideze”, a comenatt în stilul caracteristic, mereu intrigant, McEnroe.


20:35 Olaru și Savchuk nu scapă de „bagel”. 6-0 este un scor perfect explicabil cu asemenea cifre în statistică: nouă puncte câștigate în cele șase game-uri.


20:29 Din păcate, numărăm punctele câștigate de Olaru și Savchuk, nu game-urile: 7 reușite, 20 cedate. Serviciul doi are consecințe grave pentru cuplul nostru, Raluca reușind contra-performanța de a-și pierde servciul, după o serie de trei duble greșeli înghesuite într-un singur game. Garcia și Srebotnik s-au desprins la 5-0


20:20 Perechea româno-ucraineană ratează startul în partida de pe terenul 5, cedând break după două puncte jucate de Savchuk cu serviciul secund, la 30-30. Iar de la 0-2, la 0-3 este distanță scurtă, zece minute fiindu-le suficiente favoritelor pentru a se instala la conducere.


20:13 Raluca Olaru și Olaga Savchuk încep meciul la retur, cu câteva minute după debutul de pe terenurile principale.


20:08 Nu mai departe de ieri, organizatorii turneului au stabilit un nou record de audiență în timpul sesiunii de dimineață: 32.354 de spectatori au intrat pe porțile complexului californian. Mai este cineva surprins că și astăzi prima sesiune se joacă „cu casa închisă”?


20:00 Bun găsit! Dăm startul maratonului de tenis care face trecerea între cele două săptămâni ale turneului mixt, ATP și WTA, de la Indian Wells. Sunt Cezara Paraschiv și împreună le vom ține pumnii strânși celor patru tricolori care vor intra la serviciu în următoarele 15 ore. Primul meci care ne face atenți: Raluca Olaru și Olga Savchuk, împotriva favoritelor 7, Caroline Garcia și Katarina Srebotnik. 


Simona Halep pare că i-a convins pe americani că este 100% decisă să lupte și pusă pe treabă la Indian Wells, fiind repartizată să dispute meciul de închidere pe Central, în compania unei tenismene care bate din nou la porțile Top 30. Asta după ce programarea meciului de debut, doar pe terenul 3, a putut fi privită, în contextul problemelor personale care au ținut capul de afiș al ultimei săptămâni, ca o măsură de precauție în cazul unui abandon târziu sau al unui eșec al Simonei de a rămâne concentrată pe tenisul său (ne amintim că la Sydney, acolo unde Simona s-a aflat pe tablou până în ziua meciului din primul tur cu Pliskova, oraganizatorii au plasat meciul favoritei competiției pe al doilea teren, cu mențiunea „posibilă schimbare de teren”).

Simona are în față o jucătoare de gardă inversă, stângace, care în ciuda celor 1,80 de metri înălțime nu practică jocul deranjant pentru Simona, arătat de Garbine Muguruza sau Maria Șarapova. Lepchenko este mai degrabă o jucătoare de regularitate, care așteaptă greșeala tenismenei aflate de partea cealaltă a fileului, ceea ce, pe alocuri, îi poate pune probleme Simonei, considerând startul ezitant din primul meci. Victor Ioniță, cel de la care Simona va aștepta ca de fiecare dată setul de instrucțiuni înainte de meci, a fost inspirat în urmă cu două zile, reușind să o ghideze câștigător pe favorita trei, într-un meci în care Simona nu a fost mulțumită de serviciu, pe care nu a avut ocazia să îl antreneze în ședințele de pregătire după accidentarea la coaste, oferindu-i alternative.

Constănțeanca rupe puțin, cu duelul său, regula confruntărilor din turul trei de la Indian Wells, ale numelor mari din circuitul WTA, programate astăzi: Serena Williams și „Aga” Radwanska sunt protagonistele unor dueluri cu cele care promit a fi staruri ale zilei de mâine – Zarina Diyas și respectiv Heather Watson.

Revenirea lui Victor

Într-un an 2015 care pare benefic jucătorilor „veterani” (Burgos a devenit cel mai în vârstă jucător care își trece în palmares primul titlu al carierei, iar italianul Vanni, la 30 de ani, a jucat prima finală ATP a carierei), Victor Hănescu, ajuns la 33 de ani, a revenit pe tabloul principal al unui turneu Masters 1.000 la un an de la ultima sa aventură, pe cimentul turneului de la Miami (disputat în săptămâna următoare competiției de la Indian Wells). Bucureșteanul care a petrecut a doua jumătate a lui 2014 pe terenurile obscure ale unor turnee Challenger, nicidecum ATP, va da piept cu un adversar din Top 50 pentru prima dată după meciul pierdut în octombrie 2014, în fața lui Benjamin Becker (45 ATP la acea vreme, potrivit site-ului oficial ATP).

„Hăne” caută primul succes în fața unui jucător de Top 30, după triumful 6-4, 6-4, în fața lui Kevin Anderson, pe zgura de la Casablanca (aprilie 2014 – doar a doua a sezonului 2014, început cu triumf în fața lui Verdasco – 30 ATP, la Doha)

Andreas Seppi (31 ATP și favorit 30) a reușit un început de sezon 2015 fabulos, cu victorie la Australian Open, în patru seturi, în fața „marelui Federer”, apoi a jucat finală la Zagreb în Croația. Meciul cu Hănescu este însă primul după o decepție de proporții în Cupa Davis, acolo unde italianul obișnuit cu venirile la București, la BRD Năstase Țiriac Trophy, a cedat meciul  împotriva lui  Kukushkin, în minimum de seturi și cu un dureros 0-6 în actul secund, amplificat de „dezastrul ratării calificării”, marca Fognini, cel care a pierdut meciul cinci, la capătul unui set decisiv în care a recuperat un handicat de două break-uri, revenind la 5-5, doar pentru a ceda cu 5-7. „Am avut de luptat mai mult cu mine, decât cu adversarul pe alocuri”, declara la finalul partidei Seppi, cel care a avut o zi slabă și la servciu și de pe linia de fund, potrivit Gazetta dello Sport.

Victor a fost magistral la serviciu în primul tur, cu Iujnîi, iar această rubrică a statisticii poate decide soarta duelului din această noapte.

Dublu asalt în proba de dublu

Ne-am obișnuit în proba de dublu masculin cu doi români care intră în concurs cu parteneri diferiți. Duminică, la Indian Wells, regăsim această situație pe tabloul de dublu WTA: Monica Niculescu caută să repete performanța impresionantă a cuplului Olaru – Savchuk, învingătoare la capătul unui meci dramatic, decis 11-9 în super-tie-break, în fața unor jucătoare cu titluri de Grand Slam în palmares în această probă. Eleva lui Călin Ciorbagiu vine după o prestație de zile mari în meciul revenirii Serenei Wiilliams la Indian Wells – după 14 ani, liderul mondial fiind luat pe sus în fiecare debut de set de „luptătoarea Monica”.


Raluca Olaru și Olga Savciuk au fost conduse cu set la zero și apoi au salvat patru mingi de meci în super-tie-break, înainte de a se califica în turul doi. Foto: Neal Trousdale / www.OpenTenis.ro

Monica Niculescu și Alexandra Panova au un duel de foc cu veteranele Lisa Raymond (deținătoare a unui set complet de titluri la cele patru Grand Slamuri și a 11 astfel de trofee, per total, la dublu feminin și mixt) și Sam Stosur (cinci titluri de Mare Șlam la dublu). Pentru Raymond, 2015 a fost un sezon slab, fără victorie înaintea turneului de la Indian Wells alături de Lucic-Baroni. Pentru turneul californian, americanca a reactivat un parteneriat ocazional, cu jucătoarea din Australia care i-a fost alături, la turneul deținut de Larry Ellison, și în 2013 (înfrângere în turul doi).

Raluca Olaru, aflată la a șaptea parteneră în trei luni în 2015, caută să confirme alături de Savciuk succesul spectaculos în fața campioanelor de la Australian Open, Bethanie Mattek-Sands și Lucie Safarova. De cealaltă parte, favoritele 7, Caroline Garcia și Katarina Srebornik, au un parteneriat stabil, care în debut de an le-a adus o finală la Sydney și semifinală la Dubai.

Publicat: 16 03. 2015, 08:55
Actualizat: 16 03. 2015, 08:57