Așa se începe un turneu de Grand Slam! Trei lucruri remarcabile după victoria Simonei Halep de la Roland Garros
Simona Halep (4 WTA) și-a respectat statutul de principală favorită a turneului de la Roland Garros – acordat de majoritatea specialiștilor, și a câștigat fără emoții primul meci disputat în cadrul Grand Slam-ului din Paris. Simona a învins-o pe Jana Cepelova (Slovacia, 89 WTA), scor 6-2, 6-3, iar ProSport îți prezintă 3 lucruri remarcabile după victoria constănțencei.
1. Simona s-a mișcat excelent în ciuda accidentării și a alergat mai mult decât adversara
Halep ne-a speriat înaintea turneului de la Roland Garros, atunci când a declarat că există posibilitatea să se retragă, însă românca nu le-a mai dat emoții fanilor după ce a pășit pe arena Suzanne Lenglen! Simona s-a deplasat excelent în ciuda accidentării de la gleznă, despre care spune că o mai deranjează în proporție de 20%, reușind să domine fizic o adversară aflată în deplinătatea forțelor.
Simona Halep a alergat mai mult decât Jana Cepelova, acoperind o distanță de 1,2 kilometri într-o oră și 7 minute, atât cât a durat partida. Conform statisticii IBM, Halep a avut o medie de 11,2 metri / punct! De partea cealaltă, jucătoarea din Slovacia a alergat în total 1,13 kilometri, acoperind în medie 10,6 metri la fiecare punct jucat.
2. Halep a reușit mai multe lovituri câștigătoare decât Cepelova
Simona este cunoscută drept o jucătoare defensivă, care obișnuiește să iasă din apărare printr-o agresivitate controlată, însă eleva lui Darren Cahill a pus în aplicare o tactică diferită contra Janei Cepelova. Halep a căutat să facă multe puncte prin lovituri direct câștigătoare, reușind un lucru mai rar întâlnit în meciurile ei.
Halep și-a depășit adversara la loviturile direct câștigătoare, scor 11-10, dar statistica e de partea ei și în ceea ce privește greșelile neforțate: 23-29. În total, Simona Halep și-a adjudecat 63 de puncte în meciul de marți seară, cu 19 mai multe decât adversara sa, Jana Cepelova câștigând doar 44 de puncte.
3. Simona Halep și-a mai luat o revanșă
A devenit deja o tradiție pentru acest sezon ca Halep să se răzbune pe jucătoarele care au învins-o în trecut. După Johanna Konta (Fed Cup), Kristina Mladenovic (Madrid) și Laura Siegemund (Germania), adversare ce i-au provocat coșmaruri Simonei în meciurile precedente, a venit rândul Janei Cepelova la Roland Garros.
Cepelova câștigase ultima partidă în fața lui Halep, scor 5-7, 6-4, 6-3 în primul tur la Wimbledon 2015, dar românca și-a luat revanșa pentru înfrângerea suferită pe vremea când traversa o formă modestă. Cele două s-au reîntâlnit pe zgură, suprafața preferată a Simonei, iar românca nu i-a mai lăsat nicio șansă sportivei din Slovacia.
Urmează o altă zi a revanșei pentru Simona Halep, ținând cont că în turul secund de la Roland Garros o va înfrunta pe Tatiana Maria (Germania, 102 WTA), jucătoare care o conduce pe constănțeancă cu 2-0 în meciurile directe .