Așa sună discursul unei campioane! Simona: „Sloane, mă faci să joc din ce în ce mai bine. Sper să ne mai vedem”. Momentul care a făcut-o să spună „am fost nebună, e de la căldură” și mesajul pentru Cahill
Învingătoare în fața lui Sloane Stephens (25 de ani, 3 WTA), scor 7-6, 3-6, 6-4, Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) a cucerit, duminică seară, al 18-lea trofeu al carierei și al treilea din 2018. La finalul celor două ore și 39 de minute de luptă fenomenală contra jucătoarei din SUA, Simona a vut un discurs în care a atins toate punctele.
Bucuroasă, Simo a vorbit frumos despre adversara sa, apoi a avut un mesaj pentru Darren Cahill și întreaga sa echipă: „E un sentiment plăcut să vorbesc din nou din postura de câștigătoare la Montreal. Simt că am atins cel mai bun nivel al meu aici, chiar dacă nu m-am simțit bine de la început. Mă simțeam foarte obosită, dar am luptat din greu. Felicitări, Sloane, mă faci să joc din ce în ce mai bine. A fost un nou meci grozav, sper că vom juca mult mai multe finale mari împreună. Mereu facem meciuri frumoase!
Am fost puțin nebună pe teren, îmi cer scuze, poate a fost din cauza căldurii. Îmi pare rău, Darren, dar îți mulțumesc pentru munca pe care o depuneți cu mine, sper să mai vină și alte trofee. Mulțumesc organizatorilor, mă simt bine mereu aici în Montreal. Le mulțumesc directorilor turneului, sponsorilor, WTA-ului, faceți o treabă minunată pentru noi. Aș vrea, de asemenea, să le mulțumesc românilor de acasă, știu că vă treziți mereu și îmi urmăriți meciurile”, a transmis Simona.