Ascensiunea Simonei Halep a revigorat echipa de Fed Cup. „Fetele au vrut să tragă la aceeași căruță”
- România înfruntă Serbia, în 19-20 aprilie, la București, într-o dispută în urma căreia învingătoarea își asigură prezența în Grupa II Mondială a Fed Cup
- Alina Tecșor, căpitanul nejucător, a reușit să adune în același timp toate jucătoarele de valoare din tenisul românesc
Echipa României de Fed Cup se va reuni, luni după-amiază, în formula completă pentru meciul cu Serbia, programat în 19-20 aprilie la Arenele BNR, contând pentru accederea în Grupa II Mondială. Căpitanul nejucător Alina Tecșor se va baza la această întâlnire pe tot ce are mai bun tenisul românesc la această oră, în frunte cu Simona Halep și Sorana Cîrstea. Cvartetul este completat cu Monica Niculescu, finalistă la sfârșitul acestei săptămâni la Katowice (Polonia) în turneul de dublu, și Irina Begu. La pregătiri vor participa, de asemenea, Alexandra Cadanțu, Alexandra Dulgheru și Raluca Olaru, alte jucătoare cu rezultate importante în trecutul apropiat sau prezent. „Luni vom stabili programul întregii săptămâni. Ne așteaptă un meci greu, dar sperăm ca la final să ne putem bucura”, a precizat Alina Tecșor.
Serbia vine la București cu Ana Ivanovic, fost lider mondial, dar fără Jelena Jankovic. „Toată lumea spune că este mai bine că Serbia nu vine cu Jankovic, dar meciul rămâne în continuare la fel de dificil. Apoi, să nu uităm că în Cupa Davis ori Fed Cup lucrurile au fost de multe ori diferit, nu s-au potrivit mereu calculele hârtiei. Publicul poate ajuta mult o echipă gazdă, așa cum sper să fie și în cazul de față. S-au obținut rezultate fantastice de-a lungul timpului, în astfel de competiții, cu ajutorul publicului”, a susținut Alina Tecșor.
„După valoare, avem echipă de Grupă Mondială I”
Este primul sezon de Fed Cup, după foarte multă vreme, în care România se prezintă cu o echipă solidă și își propune mai mult decât să evolueze în grupe de calificare. Pentru moment, naționala feminină își dorește să intre în Grupa Mondială II, însă căpitanul nejucător este de părere că Simona Halep & Co pot ajunge și mai sus pe viitor: „După valoare eu spun că avem echipă de prima grupă mondială (n.r. locurile 1-8). Avem câteva fete extraordinare și este o plăcere, o onoare să fiu altături de ele”. Cum a reușit Alina Tecșor să le adune pe toate jucătoarele de valoare ale României în același timp, astfel încât și echipa de Fed Cupă să emită pretenții? „Am creat o emulație, iar fetele au vrut să tragă la aceeași căruță. Apoi, ele și-au dorit foarte mult să joace acasă, în fața propriilor spectatori. S-au simțit foarte bine la grupa de calificare din Ungaria și pot spune că acolo s-a creat și un spirit de echipă”, a precizat căpitanul nejucător.
Simona Halep a revenit după doi ani în Fed Cup
Alina Tecșor este convinsă că participarea la „Fed Cup” de la începutul lunii februarie a avut un impact pozitiv asupra tuturor jucătoarelor: „Cred că avut un efect benefic pentru că ulterior fetele s-au mișcat foarte bine în turnee”. Imediat după prezența în Ungaria, Simona Halep a câștigat turneul de la Doha și a făcut semifinală la Miami, motiv pentru care a și urcat până pe locul 5 mondial. Sorana Cîrstea a atins sferturile de finală la Dubai, în timp ce Irina Begu a făcut un salt de 25 de poziții în WTA.
În acest sezon, pentru prima dată de la duo-ul Irina Spîrlea – Ruxandra Dragomir, România se prezintă în Fed Cup cu două jucătoare aflate în Top 30, care intră la turneele mari din postura de capi de serie. Dacă Sorana Cîrstea a evoluat și anul trecut pentru România, în schimb, Simona Halep a revenit în echipă după doi ani. În 2012, în aprilie, românca era încă pe locul 52 WTA.