Ashleigh Barty, în mijlocul unui mare scandal după ce a sărbătorit cu bere câștigarea Australian Open: „A oferit un exemplu prost!” VIDEO
Australian Open 2022 a fost unul dintre cele mai nebune turnee din istoria tenisului, dar controversele nu se opresc deși au trecut zile bune de la încheierea competiției.
Ashleygh Barty (Australia, 1 WTA), campioana turneului feminin de la Australian Open după 6-3, 7-6(2) în finala cu Danielle Collins (SUA, 10 WTA), se află în mijlocul unui mare scandal la ea în țară.
Barty a făcut un gest care i-a revoltat pe mulți: la scurt timp după ce a cucerit al treilea turneu de Grand Slam al carierei, Ashleigh a băut bere în direct la TV.
Ashleigh Barty, în mijlocul unui mare scandal după ce a sărbătorit cu bere câștigarea Australian Open
Ashleigh Barty a sărbătorit într-un mod atipic câștigarea turneului de la Australian Open! Ea a băut bere în studio-ul Wide World of Sports, în cadrul unei emisiuni la care a fost invitată după finală.
Barty este acuzată acum de unii fani, pe Tennisforum.com, că a oferit un exemplu prost, având în vedere că mulți copii se uitau la televizor în acel moment! Emisiunea a fost difuzată la TV în prime time.
„Promovarea alcoolului în Australia a ajuns la nivelul la care nu putem sărbători ceva fără să bem în direct la TV”
De asemenea, Ashleigh Barty le-a încurajat și pe colegele de platou, Alicia Molik și Casey Dellacqua, să bea bere împreună cu ea. James Mathison, un prezentator de televiziune australian, s-a declarat revoltat: „Promovarea alcoolului în această țară a ajuns la nivelul la care nici măcar nu putem sărbători succesul fără să bem în direct la TV”.
https://twitter.com/jamesmathison/status/1487542887759769601
Ashleigh Barty a câștigat sâmbătă turneul de la Australian Open 2022, triumfând pentru prima oară în fața propriilor fani după 6-3, 7-6(2) în finala cu Danielle Collins! Australianca a revenit spectaculos de la 1-5 în setul al doilea și a defilat în tie-break, în fața unei adversare care nu mai disputase nicio finală majoră în circuit. Barty avea toate motivele să sărbătorească, ținând cont că a pus mâna pe un premiu de 3,2 milioane de dolari.