Liderul ierarhiei WTA, Ashleigh Barty, a fost învinsă, scor 4-6, 6-7(4), de Jennifer Brady (locul 53 mondial) în optimile turneului WTA de la Brisbane (Australia).
Australianca, numărul 1 mondial și cap de serie numărul unu, a avut liber în primul tur, iar meciul cu Brady a fost unul în care Ashley Barty a arătat că nu are meciuri oficiale în picioare. Venită din calificări, Brady și-a trecut în CV prima victorie din carieră în fața unei sportive din TOP 10 WTA. Partida a durat o oră și 31 de minute.
Liderul mondial a luat o decizia impresionantă: va dona toți banii din premiile pe care le va încasa la turneul de la Brisbane pentru victimile incendiilor de vegetație din țara sa. Ashleigh Barty a mai donat 30.000 de dolari și în noiembrie, când incendiile erau la început. Ashleigh Barty, locul 1 mondial WTA, consideră că ar trebui să se ia în considerare amânarea Australian Open, din cauza incendiilor de vegetaţie. „Tenisul este doar un sport, un joc. Sunt lucruri mai importante, cum ar fi ce se întâmplă în Australia. Dacă se amână Australian Open, nu are importanţă. Important este ca australienii să fie în siguranţă. Da, ne place să jucăm, dar acum nu e vorba decât de un joc. Acum trebuie să ne preocupăm de lucrurile mai importante în viaţă”, a declarat Barty.
Desemnată cea mai bună jucătoare din România în 2019, românca Simona Halep a urcat o poziție în clasamentul WTA, ajungând acum pe podium. Cu un total de 5.462 de puncte, Halep a depășit-o pe Naomi Osaka, nipona având la activ 5.311 puncte. Lider rămâne tot Ashleigh Barty, cu 7.851 de puncte. Karolina Pliskova completează podiumul, cu un total de 5.525 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER