Ashleigh Barty, scoasă din clasamentul WTA chiar la finalul turneului de la Miami!? Ce se întâmplă cu coroana de lider WTA după anunțul șoc al australiencei

Ashleigh Barty (Australia) va pierde coroana de lider WTA, așa cum era de așteptat după anunțul șoc al australiencei de a se retrage din activitate, iar tenisul feminin ar putea avea o nouă „regină„ chiar la finalul turneului de la Miami.

După ce liderul mondial Ashleigh Barty și-a anunțat retragerea din tenis la vârsta de 25 de ani, există două scenarii posibile! În primul dintre ele, Barty ar putea fi exclusă din clasamentul WTA chiar la finalul turneului de la Miami și, automat, tenisul feminin va avea un nou lider.

Ashleigh Barty a petrecut 114 săptămâni consecutive în fotoliul de lider mondial, dar sportiva de la Antipozi a anunțat azi-noapte că se va retrage din sportul profesionist, dorind să își „îndeplinească alte visuri”.

Ashleigh Barty, scoasă din clasamentul WTA chiar la finalul turneului de la Miami!? Ce se întâmplă cu coroana de lider WTA după anunțul șoc al australiencei

În cazul în care Ashleigh Barty a transmis și o notificare oficială către Asociația Tenisului Feminin (WTA), prin care își anunță retragerea, australianca va fi exclusă din clasamentul WTA după turneul de la Miami! În acest scenariu, Iga Swiatek (Polonia), actualmente ocupanta poziției 2 WTA), va deveni noua regină a tenisului feminin și va urca pe locul 1 mondial. Cu siguranță că forul mondial va face un anunț în privința situației din clasament în următoarele zile.

Există însă și posibilitatea ca Ashleigh Barty să nu fi transmis o notificare oficială către WTA, iar asta înseamnă că australianca va rămâne pe prima poziție în lume până atunci când una dintre urmăritoare va acumula mai multe puncte decât ea. Acest lucru nu se va putea întâmpla după turneul de la Miami, întrucât Barty are 6.980 de puncte în visterie. Dacă va cuceri turneul din seria WTA 1000, Iga Swiatek va acumula 6.711 puncte și nu o va putea întrece pe australiancă, deocamdată.

Publicat: 23 03. 2022, 21:42
Actualizat: 23 03. 2022, 23:05