Un incident rar întâlnit la turneele de tenis a avut în acest weekend, la demonstrativul UTS Oslo, organizat chiar de Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep.
Patrick Mouratoglou este implicat în noi controverse neașteptate, la scurt timp după procesul Simonei Halep de la TAS, în care francezul a fost audiat ca martor!
Conaționalul lui Mouratoglou, jucătorul francez Gael Monfils, a fost descalificat din turneul organizat de fostul antrenor al Simonei, după ce l-a accidentat, neintenționat, pe supervizorul turneului.
Deși trebuia să fie un turneu demonstrativ, s-a lăsat cu scandal la UTS Oslo! Jucătorul francez de tenis Gael Monfils se afla pe lista participanților, însă a fost trimis acasă de organizatori în urma unui incident incredibil! Monfils a fost descalificat de la evenimentul din capitala Norvegiei pentru că l-a accidentat neintenționat pe supervizorul turneului, Stephane Apostolou.
Organizatorii au explicat într-un comunicat de presă că evenimentele s-au petrecut în timpul unui „schimb de glume”, vorbind despre o „accidentare uşoară”, notează France Info. Organizatorii au mai precizat că sunt „100% convinși că nu a existat nicio intenție din partea lui Gaël”. Cert este că francezul aflat pe locul 70 mondial a fost exclus din turneu.
Monfils a explicat pe rețelele de socializare cum a ajuns să fie descalificat: „Descalificarea dă impresia că a existat o problemă sau o altercație în culise, dar în realitate nu a fost, a fost un accident și nimic mai mult”, a spus francezul. „În timp ce glumeam în vestiar, Stephane s-a rănit, din păcate. Nu am intenționat niciodată să-l rănesc sau să-ii fac un rău. Eu și Stephane ne-am strâns mâna și am plecat”, a declarat Gael Monfils.
„Ultimate Tennis Showdown (UTS)” este o ligă fondată de Patrick Mouratohlou, în cadrul căreia au loc turnee demonstrative în diferite colțuri ale lumii. Mouratoglou a absentat joi, în prima zi a turneului de la Oslo, întrucât a mers la Lausanne pentru a fi audiat în procesul Simonei Halep.
Reputatul tehnician francez, care a pregătit-o 10 ani pe Serena Williams, a stat doar 23 de minute la tribunal, recunoscându-și vina pentru contaminarea cu roxadustat de la US Open 2022.
Rămâne de văzut dacă Mouratoglou, dar și ceilalți martori și experți angajați de Simona Halep au fost convingători. Decizia TAS este preconizată să se anunțe în câteva săptămâni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER