Atât de puternic este sexismul în tenis! Andy Murray face dezvăluiri uimitoare: „Îmi place acest joc pe care îl faci cu presa”

Andy Murray (30 ani) admite, de câte ori are ocazia, că este un militant pentru egalitatea între sexe în tenis, dar nu numai. Fostul lider mondial din circuitul ATP a oferit  un amplu interviu variantei americane a revistei Elle, iar mărturiile sale despre momentul în care, la jumătatea anului 2014, a decis să își angajeze ca antrenor o femeie – și anume pe Amelie Mauresmo (dublă câștigătoare de turneu de Mare Șlem – Wimbledon și Australian Open și fost număr unu mondial) – sunt uimitoare.

Când a început să se vorbească în presă că voi lucra cu o femeie, am primit un mesaj de la unul dintre colegii de pe circuit, care acum antrenează. Îmi scria așa: ‘Îmi place acest joc pe care îl faci cu presa. Poate ar fi interesant să le spui că iei în considerare să lucrezi cu un câine‘. Astfel de lucruri erau spuse atunci când eu încă de-abia luam în considerare această variantă”, a povestit Murray, fără a-și ascunde iritarea.

Murray și-a anunțat decizia de a o avea pe Amelia Mauresmo antrenoare la începutul lui iunie 2014. Colaborarea a durat aproape doi ani, până în mai 2016, atunci când cei doi au fost nevoiți să întrerupă deplasările împreună, pentru că fosta jucătoare a Franței aștepta un copil.

Când am debutat eu în circuit, nu existau jucători antrenați de femei. Iar volumul de critici pe care ea l-a primit atât timp cât a stat în loja mea a fost incomparabil mai mare decât ceea ce a avut de îndurat orice alt antrenor cu care am lucrat de-a lungul anilor. Acum, când pierd un meci – este vina mea. Când lucram cu ea, era vina ei„, a mai spus Murray.

Dominația netă a antrenorilor este o realitate nu doar la nivel de ATP, ci și de WTA. O statistică recentă prezentată de Reuters, înainte de startul ediției 2017 a Wimbledonului, a indicat faptul că doar cinci dintre primele 100 de jucătoare din clasamentul WTA sunt antrenate de femei. Spaniola Anabel Medina Garrigues este cel mai bun exemplu de antrenoare de succes, ea fiind artizana incredibilului succes de la Roland Garros al letonei Ostapenko. Chiar și așa, această poveste este alambicată, având în vedere faptul că cele două au început colaborarea în momentul în care spaniola a fost nevoită să ia o pauză pe tur din cauza accidentării, fără a lua hotărârea că va pune punct carierei sale.

  • Printre exemplele de jucători curajoși care au ales antrenoare în circuitul mare, se află Robin Haase – cel carec a angajat-o pe Kristie Boogert (fost număr 29 WTA în anii ’90), Denis Istomin – antrenat de mama sa, Klaudiya Istomin și Mikhail Kukushkin – antrenat de soția sa, Anastasia Kukushkin.
Publicat: 24 08. 2017, 18:38
Actualizat: 24 08. 2017, 18:39