Are 34 de ani și 22 de titluri de Grand Slam și toată lumea se întreabă cum de Serena Williams nu își pierde motivația… Serena se află însă la un pas de doborârea unor recorduri senzaționale în tenisul feminin, iar acest lucru, după cum declară și antrenorul ei, o ambiționează pe americancă să lupte cu îndârjire pentru fiecare victorie.
Serena va fi mai determinată decât oricând în duelul cu Simona Halep de la US Open, programat joi dimineață de la ora 02:00, mai ales că de meciul respectiv depind trei obiective importante ale liderului mondial! O înfrângere în fața Simonei Halep ar fi extrem de dureroasă pentru Serena Williams! Eliminarea în sferturile de finală de la US Open nu ar echivala doar cu pierderea locului 1 WTA după 3 ani, ci i-ar aduce Serenei alte două dezamăgiri. Astfel, cele trei lucruri care o motivează pe Serena în sfertul cu Simona sunt:
Serena are nevoie să ajungă în finală sau să câștige trofeul (dacă finala va fi cu Angelique Kerber) pentru a rămâne pe locul 1 în ierarhia WTA și săptămâna viitoare! În oricare altă situație, americanca va fi devansată de Kerber în clasament, nemțoaica acumulând 7.510 puncte după calificarea în semifinalele de la Flushing Meadows. Dacă pierde în fața Simonei, actualul lider mondial rămâne cu numai 6.700 de puncte în visterie.
Un alt lucru care o motivează pe Serena ese alimentat de orgoliile dintre americancă și legenda Steffi Graf. Nemțoaica a petrecut 186 de săptămâni consecutive în fotoliul de lider mondial, iar Serena îi va doborî recordul dacă ajunge în finală sau câștigă trofeul! Serena ar rămâne pentru a 187-a săptămână la rând pe locul 1, dar scenariul nu mai e valabil dacă Williams e învinsă de Halep. În acest caz, americanca doar ar egala-o pe Stefi în topul respectiv.
Cea mai mare satisfacție pentru Serena ar fi aceea de a câștiga al 23-lea titlu de Grand Slam al carierei, chiar acasă, la US Open! Este o șansă imensă pentru Williams, care i-ar putea lua fața acelaiași Steffi Graf. În acest moment, Serena și Steffi se află la egalitate, cu câte 22 de trofee majore cucerite în Era Open, dar americanca va deveni recordmenă absolută dacă triumfă la Flushing Meadows.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER