Atenție, vine Dustin Brown! Germanul și-a schimbat look-ul, dar nu și năravul de a strica apele pentru starurile din ATP când vine sezonul pe iarbă: a făcut o nouă victimă în Top 5 ATP | GALERIE FOTO: tentaculele sale sunt istorie pe terenul de tenis

  • Publicat:
  • Actualizat:

Excentricul jucător care, în 2015, semna una dintre cele mai mari surprize din tenisul zilelor noastre, învingându-l pe Rafael Nadal în turul doi la Wimbledon, face ravagii și patru ani mai târziu, pe aceeași suprafață verde care îi pune în valoare calitățile atletice, plonjoanele-spectaculoase și tenisul ultra-agresiv, fără vreo urmă de reținere. Joi, în optimile de la Stuttgart, Dustin Brown l-a învins pe conaționalul său, Alexander Zverev, al cincilea în clasamentul mondial, scor 6-4, 6-7(3), 6-3, după două ore de joc.

Duelul sută la sută german a fost câștigat de sportivul venit din calificări. Fost număr 64 mondial în 2016, Dustin Brown, ajuns la 34 de ani. a coborât în prezent pe locul 170 mondial, fiind al 11-lea reprezentant al Germaniei în clasamentul mondial.

Dustin Brown l-a umplut de frustrare pe Zverev, salvând 13 dintre cele 14 mingi de break de care a beneficiat deținătorul trofeului de la Turneul Campionilor. În plus, Dustin a nimicit serviciul secund al mult mai titratului său adversar, încheind meciul cu un procentaj de reușită uriaș, de 72% contra serviciului doi advers (23 din 32 puncte câștigate). În mare parte, Zverev trebuie să dea vina pe sine, întrucât a comis nu mai puțin de 14 duble greșeli.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA TRANFORMAREA EVIDENTĂ‚ A LUI DUSTIN BROWN DIN 2015 PÂNĂ‚ ÎN 2019. DREADURILA RASTA CARE L-AU FĂ‚CUT CELEBRU AU FOST ÎMBLÂNZITE

Campion la turneul de la Geneva, pe zgură, Sascha Zverev a ratat debutul pe iarbă. În vârstă de 22 de ani, Zverev are acum exact 200 de victorii în carieră și 101 înfrângeri. Bilanțil pe 2019: 23 la 12.

CITEȘTE ȘI: Steffi Graf împlinește 50 ani. Unicul „Golden Slam”, recordurile de neegalat, problemele cu „papá” urmate de o viață discretă de familie, forehandul-semnătură și sacul de contracte | GALERIE FOTO

CITEȘTE ȘI: „Tată, când ți-ai dat seama că ai devenit adult? / Am fost copil de mingi la un meci al Soranei Cîrstea” Clipul cu care românca face furori pe internet: cele mai sexy 4 minute și 40 de secunde ale producției „Catwoman Sori” | VIDEO

CITEȘTE ȘI: Jucătoarea care a învins-o pe Simona Halep la Roland Garros a încins internetul cu o fotografie în stil Genie Bouchard | FOTO

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×