Atitudine bizară a Simonei Halep: „Nu am nicio obligație față de români”. Diferență uriașă între reacția sportivei și discursul lui Rafa Nadal, după eliminările de la Wimbledon
Simona Halep a intrat într-o criză sportivă, reflectată de rezultatele slabe obținute la ultimele trei turnee din calendar, iar constănțeanca refulează în timpul interviurilor acordate jurnaliștilor.
După ce a transmis că nu mai dorește să vină în România, enervată de înfrângerea suferită marți, în primul tur la Wimbledon (7-5, 4-6, 3-6 cu Jana Cepelova), a treia jucătoare a lumii a oferit o nouă declarație contradictorie. Simona spune că nu le datorează nimic românilor, fapt pentru care părerile oamenilor din țară sunt irelevante pentru ea: „Nu am nici o obligație față de nimeni din țara noastră. În primul rând, joc pentru mine. Mă bucur enorm că am fani, care m-au susținut cînd mi-a fost mai greu, că s-au bucurat alături de mine când am câștigat turnee. Copiii sunt apropiați de mine, le face plăcere să mă vadă”, a spus Halep într-un interviu acordat gsp.ro.
INFO: Ultimele trei rezultate obținute de Simona Halep în circuitul profesionist sunt: turul doi la Roland Garros, sferturi la Birmingham și manșa inaugurală la Wimbledon. După înfrângerea suferită pe iarba londoneză, Simona a declarat, spre surprinderea opiniei publice din România: „E greu să mă întorc acum în România. De obicei, mă întorc des în țară după turnee, dar acum, mă gândesc să nu mai fac asta. Vreau să văd ce pot alege și unde pot să merg în vacanță. Vreau să plec. La început, am fost surprinsă de reacțiile urâte din țară, dar acum sunt obișnuită să aud astfel de lucruri în România”.
E greu de crezut că un jucător consacrat, precum Roger Federer, Rafael Nadal sau mai ales Novak Djokovic, ar putea avea o reacție asemănătoare, care să-i vizeze pe cetățenii elvețieni, spanioli sau sârbi. Cel mai recent exemplu de diplomație îl are în prim-plan pe Rafa Nadal, câștigător a 14 titluri de Grand Slam, care trece, la fel ca și Simona Halep, printr-o pasă extrem de proastă. „Matadorul” a fost eliminiat în manșa secundă la Wimbledon (5-7, 6-3, 4-6, 4-6 cu Dustin Brown), iar Rafa a avut un discurs, fără teamă în glas, aplaudat în picioare de ziariștii prezenți la conferința de presă: „Este, cu siguranță, un moment trist pentru mine. Trebuie să accept însă acest lucru, așa cum am făcut mereu și să merg înainte. Viața continuă, la fel și cariera mea”, a declarat fostul lider mondial, ale cărui evoluții oscilante sunt, de asemenea, analizate critic de presa spaniolă, dar și de cea internațională.
John McEnroe, o altă legendă tenisului mondial, a fost extrem de dur cu spaniolul, după înfrângerea de la Wimbledon, sfătuindu-l pe acesta să renunțe le antrenorul și mentorul Toni Nadal: „Ar fi timpul pentru niște sânge proaspăt în tabăra lui Nadal. Chiar nu ne permitem să spunem asta? Unchiul Toni o să fie supărat. Îl știu pe Carlos Costa, cel care îl manageriază pe Nadal, și a avut și alți oameni. Ei au încercat să-l convingă ușor pe unchiul Toni – care a făcut o treabă extraordinară când Rafa era copil. Ar fi în regulă ca la acest nivel să apară niște idei proaspete”, a punctat „Big Mac”.