Au început pregătirile pentru „Concord Iași Open”, cel mai mare turneu de tenis din România. Cum se vor implica Facultatea de Educație Fizică și Sport Iași și Liceul cu Program Sportiv Iași
Iașiul va găzdui în perioada 12-18 iulie ediția a doua a puternicului turneu de tenis ATP Challenger 100 „Concord Iași Open”, cel mai important turneu organizat în România, dotat cu premii totale de aproape 90.000 de euro. După o primă ediție organizată la cel mai înalt nivel în toamna anului trecut, ieșenii speră să se ridice la nivelul așteptărilor ATP și în acest an și au demarat deja pregătirile pentru marele eveniment al anului.
Noutatea în acest an vine din faptul că voluntarii, aici intrând copiii de mingi, arbitrii de linie și stewarzii, nu vor mai fi aduși din Capitală, ci vor fi selectați din rândul studenților și elevilor localnici, urmând să fie școliți de către specialiști ai Federației Române de Tenis.
Au început pregătirile pentru „Concord Iași Open”, cel mai mare turneu de tenis din România
„În acest an încercăm să rezolvăm problema voluntarilor la nivel local, să nu mai fim nevoiți, ca anul trecut, să mai aducem persoane din București. Și când spun voluntari mă refer la copii de mingi, arbitri de linie și stewarzi.
În sensul acesta am fi încântați să-i avem alături de noi la turneu pe cei de la Facultatea de Educație Fizică și Sport Iași și pe elevii de la Liceul cu Program Sportiv Iași, instituții care prin doamna decan Beatrice Abălașei, respectiv domnul director Ilie Gheorghică ne-au transmis că vor fi alături de noi prin implicarea studenților și elevilor în activitățile necesare desfășurării turneului”, a declarat pentru ProSport Gabriel Iftimoaie, directorul administrativ al turneului Concord Iași Open.
Prof. univ. dr. Beatrice Abălașei, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport Iași, s-a arătat încântată de parteneriatul cu organizatorii turneului.
„În perioada aceasta în care cursurile față în față sunt sistate, ne încântă astfel de colaborări pentru că trebuie să le dăm competențe sau abilități practice studenților noștri. Și cu atât mai mult colaborarea aceasta merge pe linia uceniciei. Îi formăm pe studenții noștri în administrarea bazelor sportive, în gestionarea unor activități care țin de organizarea competițiilor de amploare.
Ei vor fi formați cu o lună înainte de începerea turneului, iar colaborarea cu Federația Română de Tenis va continua probabil și după finalizarea evenimentului, pentru că și cei de la federație au nevoie de tineri cu abilități în acest sens. Deocamdată ni s-au cerut cinci studenți, dar dacă vor mai avea nevoie vom mai suplimenta numărul lor.
Ne încântă foarte mult colaborările pragmatice, pentru că în online domeniul nostru nu prea poate să performeze, oricât ne-am strădui noi. Domnul lector univ. dr. Rareș Puni este omul de legătură, dânsul este cel care se va ocupa de coordonarea studenților la bază, se va asigura că ei vor fi acolo, va fi mentorul lor acolo.
Prezența studenților noștri la turneu și faptul că ei vor fi alături de mari sportivi va însemna foarte mult pentru ei”, a declarat pentru ProSport decanul Facultății de Educație Fizică și Sport Iași, prof. univ. dr. Beatrice Abălașei.
Studenții și elevii vor fi școliți de specialiști ai FRT
Directorul administrativ al turneului a explicat cum vor fi aleși voluntarii și cum vor fi școliți copiii de mingi și arbitrii de linie.
”Procedura de înscriere pentru voluntari se face direct pe site-ul nostru, iar apoi îi vom contacta pe fiecare în parte și vor susține un mic interviu cu o persoană responsabilă de la noi. Pentru copiii de mingi și arbitrii de linie vom avea un reprezentant de la București al Federației Române de Tenis, partenerul nostru, care se va deplasa la Iași pentru a-i forma și pregăti pe elevi și studenți, prin cursuri de specialitate. Voluntarii vor avea atribuții de direcționare, de interzicere acces, de informare și vor asigura respectarea regulamentului bazei sportive pe toată perioada desfășurării turneului.
Condiția este ca ei să aibă peste 18 ani și ar ajuta, pentru o mai bună comunicare cu sportivii și delegații, cunoașterea limbii engleze. Dar nu este obligatoriu. Marele avantaj al elevilor și studenților este că ei vor fi alături de sportivii participanți la turneu, iar o parte din ei va sta chiar în playerzone, alături de jucători”, a subliniat Gabriel Iftimoaie, care a ținut să-i mulțumească antrenorului emerit de canotaj Ioan Lazariuc pentru ideea cooptării FEFS și LPS în acest proiect.
Terenurile vor fi refăcute cu zgură adusă din Serbia
Iftimoaie a precizat că terenurile pe care se va juca la turneul de la Iași vor fi refăcute imediat ce vremea va permite. Suprafețele de joc vor fi curățate, compactate, iar apoi vor fi completate cu o zgură nouă, special adusă pentru acest turneu din Serbia.
„Așteptăm să se termine perioada rece și ploioasă pentru a începe lucrările la terenurile de la Baza Sportivă Ciric. Asta înseamnă îndepărtarea stratului de zgură existent acum, curățarea, compactarea terenurilor și completarea cu zgură de calitate adusă din Serbia.
Vom folosi aceeași zgură ca și anul trecut, pentru că am observat că s-a comportat foarte bine. Lucrarea la un teren constituie un proces în mai multe etape, nu este chiar atât de simplu, iar după ce vor fi refăcute vor fi date în folosință. Este obligatoriu ca terenurile se fie jucate până la începerea turneului”, a completat oficialul turneului, care a vorbit și despre montarea tribunei: ”Încă nu este stabilit, dar cel mai probabil va fi o tribună montată în capătul terenului I, în zona terasei acoperite. Terasa va fi demontată și acolo va fi construită tribuna.
Încă nu știm câte locuri, nu știm sută la sută, așteptăm proiectul. Dacă anul trecut nu am avut spectatori, ne dorim foarte mult ca la această a doua ediție să putem avea și spectatori în tribune”, a mai spus Gabriel Iftimoaie.
Premiile totale vor fi de 88.520 de euro, ca și anul trecut, bani puși la bătaie de grupul de firme Concord Service Center și Nera Computers.
Ca și anul trecut, jucătorii și oficialii vor fi cazați la Hotelul Unirea, iar noutatea vine din faptul că DHL va fi partener logistic al turneului.
Concord Iași Open va avea loc în acest an în perioada 12-18 iulie, la Baza Sportivă Ciric, arenă prevăzută cu 6 terenuri. Tabloul principal va cuprinde 32 de jucători la simplu și 16 perechi la dublu.
Staff-ul turneului va rămâne același de la prima ediție. Andrei Oriță va fi managerul turneului, Gabriel Iftimoaie va fi director administrativ, iar cunoscutul antrenor Daniel Dobre va fi directorul tehnic al evenimentului de la Iași.
Turneul de la Iași, cel mai important eveniment sportiv organizat vreodată la Iași, a fost dotat cu premii totale de 88.520 de euro oferite de către firmele organizatoare Concord Service Center, Nera Computers și Certus Software, patronul turneului fiind omul de afaceri ieșean Andrei Oriță.