Au învins cu același scor, dar Halep a fost mai rapidă decât „Regele Zgurii”! Galerie foto de la Foro Italico: Nadal și-a regăsit ritmul la Roma
Rafael Nadal a trecut de primul meci de la Roma cu exact același scor înregistrat și de Simona Halep la Foro Italico. Nadal l-a expediat pe bosniacul Damis Dzumhur, 6-1, 6-0, în 60 de minute, în timp ce constănțeanca a închis partida sa cu Naomi Osaka în doar 59 de minute.
Foto: Cezara Paraschiv
„Un început bun pentru mine. Este important ca, după înfrângerea de la Madrid, să revin în forță și exact asta am făcut astăzi. Am avut controlul punctelor, în mare măsură. Așa îmi doresc să joc„, a declarat Nadal la conferința de presă.
Foto: Cezara Paraschiv
Nadal a făcut instrucție pe serviciul doi al lui Dzumhur, numărul 31 în lume, câștigând 14 din 15 puncte. Un alt capitol care l-a mulțumit pe Nadal a fost jocul îngrijit și numărul mic de greșeli neforțate.
- Rafael Nadal îl va înfrunta în optimi învingătorul partidei dintre Denis Shapovalov și Robin Haase.
- Fabio Fognini și Kei Nishikori au reușit cele mai mari surprize ale zilei pe tabloul masculin. Italianul l-a învins cu 6-4, 1-6, 6-3 pe Dominic Thiem, călăul lui Nadal la Madrid și favoritul 6 de la Roma. De partea cealaltă, niponul l-a depășit cu 7-6(4), 7-5, 6-4 pe bulgarul Grigor Dimitrov, al treilea favorit de la Foro Italico. Alți doi favoriți, John Isner și Kevin Anderson (capi de serie 8 și, respectiv 7) au fost trimiși mai rapid spre Paris și Roland Garros de către Albert Ramos Vinolas și Aljaz Bedene.
- Marin Cilic, Juan Martin Del Potro și Pablo Carreno Busta sunt ceilați cap de serie care i se alătură lui Rafael Nadal în optimi.