Australian Open: după 21 de ani, România nu va avea reprezentant pe tabloul principal de simplu al băieților. Copil, eliminat în turul doi al calificărilor

România traversează un punct de minim în tenisul masculin, în porba de simplu. Dacă la dublu ne mândrim cu un număr unu mondial câștigător de turneu de Mare Șlem, iar la feminin, sportul alb românesc are o generație frumoasă, cu Simona Halep vârf de lance, în întrecerea de simplu a băieților România  nu reușește să trimită un jucător pe tabloul principal cu 128 de poziții de la Australian Open, pentru prima dată, după 21 de ani. Marius Copil nu a repetat vineri dimineață evoluția bună la serviciu din primul tur al calificărilor și a fost învins în 72 de minute de favoritul 22 al tabloului, Mirza Basic, scor 3-6, 6-7(1).

Două decenii de prezențe românești la „Openul Vesel”

În 1995, Adrian Voinea debuta pe tabloul principal al turneului australian, dând startul unei serii de 21 de ediții cu prezențe tricolore pe tabloul principal. Trei ani consecutiv, Voinea a jucat pentru România la Australian Open, iar în 1997 România îl trimitea pentru prima dată în luptă pe Andrei Pavel, cel care a strâns zece prezențe pe tabloul principal de simplu de la „Openul Vesel” (în perioada 1997 – 2009, ratând doar edițiile 1998, 2000 și 2007). În 1998 Dinu Pescariu era cel care „salva” onoarea României, fiind singurul reprezentant al tenisului mioritic în proba considerată de mulți etalon al sportului alb. În 2000, atunci când Pavel din nou nu se afla pe tabloul principal, ieșea din nou la rampă Adrian Voinea. Începând din 2004, Victor Hănescu a legat zece prezențe consecutive pe tabloul principal de la Australian Open, asigurând continuitatea reprezentărilor tricolore.

În 2015, când „uriașul tăcut” al tenisului românesc a făcut un pas în spate, Marius Copil a amânat inevitabilul, în condițiile în care Top 100 rămâne interzis tricolorilor, câștigându-și în calificări biletul pentru tabloul principal, reușind apoi chiar să avanseze până în turul doi, unde a fost oprit de zidul Stan Wawrinka.

169 ATP reprezintă cea mai bună clasare a unui jucător român în ierarhia ATP și îi aparține lui Marius Copil. Adrian Ungur este a doua rachetă tricoloră, pe poziția 170 ATP.

Publicat: 16 01. 2016, 09:15
Actualizat: 16 01. 2016, 09:20