„Australian Open e un turneu pe care Halep îl putea câștiga”. Ce spune Ion Țiriac despre parcursul Simonei
Invitat în această seară în studioul sport.ro, la emisiunea Special, moderată de Lucian Lipovan, omul de afaceri și fost mare tenismen Ion Țiriac a comentat evoluția Simonei Halep (22 de ani) la primul turneu de Grand Slam al anului, cel de la Melbourne.
„Halep este bună pentru Top 5 WTA. Australian Open era un turneu pe care-l putea câștiga. Ea este o mare jucătoare mică (1,68 m) și ea trebuie să compenseze cei 20 centimetri care-i lipsesc. Dar și belgiencele erau mici (n.r. Justine Henin – 1,67 m și Kim Clijsters – 1,75 m) și tot aveau rezultate mari”, a spus fostul președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român. La Australian Open, Halep (10 WTA) a fost eliminată în sferturi de slovaca Dominika Cibulkova (3-6, 0-6), finalistă a turneului de la Antipozi (a cedat ultimul act în fața chinezoaicei Na Li).
„Simona nu-i venită de azi în tenis, Virginia Ruzici a plăcut-o încă de la juniori, pe mine nu m-a convins pe vremea aceea. Eu am văzut-o ultima dată la Roma, când a pierdut în fața lui Tanti Serena. Nu e posibil să pierzi un set la 0, iar apoi să bați jucătoare din Top 10 WTA. Ea trebuie doar să stea pe linia de fund și să-i dea mingea doi metri mai în față”, a precizat fostul campion de la Roland Garros, în proba de dublu, alături de Ilie Năstase.
„Pe Serena Williams trebuie să o faci să se deplaseze tot timpul pe teren. Pentru că ea se deplasează mai greu pe teren, dar lovește bine și cu spatele”
„Serena Williams nu ar avea nicio șansă cu niciun tenismen din Top 500 ATP”
Ion Țiriac