Set câștigat a avut Sorana Cîrstea contra Yuliei Putintseva și două mingi de 3-1 irosite în manșa secundă înainte ca „vijelia” și ploaia să întrerupă partida pe care românca o controla cu kazaka de origine rusă.
Dacă în prima parte a partidei i-a avut în tribună atât pe managerul ei, spaniolul Eric Molina, cât și pe fostul antrenor Darren Cahill, Sorana Cîrstea a reluat disputa din turul de debut al Australian Open-ului doar cu Thomas Johansson prezent pe terenul 16 de la Melbourne Park Arena.
Ultimul suedez câștigător al unui Grand Slam și-a păstrat superstiția de a sta pe același scaun aflat în rândul 2 al singurei tribune cu care este configurat terenul 16, loc care i-a facilitat dialogul, permanent, avut cu Cîrstea între schimburile de mingi.
„Evită să o joci pe dreapta ei”, a fost cel mai insistent sfat dat lui Cîrstea din tribună de Johansson în condițiile în care Putintseva reușea să aleterneze direcția execuțiilor, plasamentul și înalțimea mingiilor dar mai ales ritmul loviturilor cu care a bulversat cadența de joc Soranei.
“Atacă cu al doilea retur dacă mingea nu este lungă!”, a fost o altă recomandare cu care antrenorul suedez a încercat să readapteze tactica lui Cîrstea din momentul în care Sorana a mai avut șansa de a relansa setul secund cu o minge de break la 3-4.
Dependentă de sfaturile lui Johansson, Sorana a menținut minimum control în primele 6 ghemuri ale setul “decisiv” pentru a-și ceda la 3 egal “serviciul” și, apoi, meciul.
Vexat de maniera în care Cîrstea a pierdut primul meci de Grand Slam la care a asistat-o ca antrenor, Johansson a încremenit în tribună încă 7 minute după ce Sorana a părăsit terenul 16.
Johansson este neobișnuit cu circuitul feminin în condițiile în care a antrenat, înainte să semneze cu Cîrstea, pe belgianul David Goffin. Odată reziliat contractul cu fostul jucător de Top 10 ATP, suedezul a fost preocupat de o carieră în circuitul padel (World Paddle Tour) unde chiar a ocupat funcția de director general ATP Paddel Tour, unul dintre cele trei turnee care domină scena internațională a acestui sport, concurs patronat de omul de afaceri monegasc Fabrice Pastor.
Imediat ce a ajuns la vestiare, Cîrstea a contramandat toate interviurile solicitate de mass-media acreditată la Australian Open, românca refuzând inclusiv cererea trustului de presă care deține drepturile de transmisie pentru România.
Cîrstea va fi amendată cu 10.000 de dolari pentru nerespectarea codului de conduită și a obligațiilor față de presă. Sancțiunea este identică cu cea primită de Halep la ultimul US Open unde Simona a comis aceeași infracțiune: recuzarea solicitărilor exprimate de jurnaliști, conferinșă de presă și interviuri one-to-one cu ziariștii după meciul pierdut cu Daria Snigur în primul tur al “Internaționalelor Americii” de la Flushing Meadows.
Sorana Cîrstea rămâne cu 63.724 de dolari din premiul încasat pentru participarea la Open-ul de la Antipozi unde avea de apărat optimea de finală jucată la ediția trecută.
Eliminată în prima rundă, Cîrstea iese din Top 50 mondial pentru prima dată în ultimii doi ani: cu 230 de puncte pierdute la Melbourne, Sorana a picat, momentan, 15 locuri și ocupă a 57-a poziție în ierarhia mondială feminină după înfrângerea cu Putintseva.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER