Autostradă acoperită pentru a extinde complexul de tenis de la Roland Garros

Un raport dat publicității, luni, de Ministerul Ecologiei a declarat drept fezabilă soluția de extindere a complexului de tenis de la Roland Garros, prin acoperirea unei porțiuni a autostrăzii A13, protejând astfel parcul Jardin des Serres d’Auteuil din Paris, informează presa franceză.

Proiectul inițial prevedea demolarea unei părți din serele aflate în perimetrul adiacent complexului, pentru construirea unei noi arene semi-îngopate de 5.000 de locuri. Însă asociațiile de protejare a Jardin des Serres d’Auteuil s-au opus vehement acestei soluții, forțând cautarea altor variante.

Noul proiect presupune acoperirea cu o platformă a autostrăzii A13 pe o lungime de o sută de metri, construirea unor terenuri secundare în această zonă și redistribuirea suprafețelor de joc în complex, pentru a face loc noii arene.

Costul total al acestor lucrări ar fi, conform raportului, de 60 de milioane de euro.

Federația Franceză de Tenis, inițiatoarea proiectului de extindere a complexului, nu este mulțumită de soluția prezentată în raport, care va întârzia din nou începerea lucrărilor. Finalizarea noului proiect ar fi prevăzută pentru 2017-2019.

 

Publicat: 17 02. 2015, 13:55
Actualizat: 17 02. 2015, 13:56