Avem căpitan cu tupeu**

Cea mai titrată jucătoare română după Virginia Ruzici, Irina
Spîrlea (foto, 35 de ani), a acceptat propunerea Ruxandrei Dragomir
și va debuta la cârma echipei naționale la turneul de la Lisabona
(februarie).

Irina a rămas în istoria tenisului atât prin tupeul său din joc,
cât și prin „scena” din timpul semifinalei de la US Open (1997),
când, la finalul unui game, în dreptul fileului, s-a ciocnit cu
adversara sa, Venus Williams. Retrasă din activitate în 2000, Irina
a ales să se dedice familiei. În 2001 s-a căsătorit cu antrenorul
ei, italianul Massimiliano Pace, iar în primăvara anului următor a
născut un băiețel la o clinică din Roma. Dragostea pentru tenis nu
a lăsat-o să stea deoparte și a dat curs cererii actualului
președinte al FRT, Ruxandra Dragomir. „Avem deja acordul
Irinei, care ne-a confirmat înainte de Sărbători că vine să conducă
echipa României în Fed Cup. Consider că este o alegere foarte bună
și împreună putem face lucruri frumoase în beneficiul tenisului
românesc
„, ne-a confirmat Ruxandra. Spîrlea va sosi în
România la sfârșitul acestei luni și va pleca imediat cu echipa la
Lisabona, acolo unde tricolorele vor juca în grupa euro-africană a
Fed Cup.

Irina a atins apogeul carierei în octombrie 1997 (locul 7
WTA)

Spîrlea le va convoca pe S. Cîrstea, R. Olaru, A. Dulgheru și
M.Niculescu

După semifinala de la US Open, tatăl lui Venus a
atacat-o pe Irina etichetând-o: „Un curcan mare și
alb”

Publicat: 12 01. 2010, 10:15
Actualizat: 12 01. 2010, 10:16