Begu și Buzărnescu țin steagul României sus la Wimbledon 2018: s-au calificat în sferturile probei de dublu
Irina Begu și Mihaela Buzărnescu s-au calificat, luni, în sferturile probei de dublu, după o victorie în 90 de minute în fața echipei formate din Andreja Klepac (Slovenia) și Maria Jose Martinez Sanchez (Spania), scor 7-6(5), 6-4.
Perechea româncelor este cap de serie 15 la Wimbledon 2018, iar parcursul lor până în sferturi a fost unul foarte convingător: victorii pe linie în minimum de seturi.
În sferturi, Begu și Buzărnescu vor juca împotriva perechii cap de serie 12, Nicole Melichar / Kveta Peschke (SUA / Cehia).
Finaliste în turneul pregătitor de la Eastbourne, Begu și Buzărnescu sunt singurele reprezentante ale României rămase în competiție la dublu feminin. Monica Niculescu nu a reușit să repete performanța extraordinară din 2017, încheiată cu o primă finală de Grand Slam a carierei: alături de belgianca Kirsten Flipkens, jucătoarea din Slatina a fost nevoită să se recunoască învinsă, luni, în fața perechii Mladenovic / Babos (principalele favorite, victorioase cu 6-3, 6-4).
- Eliminată în turul trei la simplu, de Karolina Pliskova, Mihaela Buzărnescu are șansa de a semna o nouă prezență în sferturile Wimbledon 2018 la dublu mixt, acolo unde evoluează alături de veteranul polonez Marcin Matkowski.
Citește și: Manic Monday, LIVE | Tabloul sferturilor Wimbledon 2018 e complet, la simplu feminin
Citește și: VIDEO | Navratilova s-a dat cu capul de masă când a auzit declarațiile Simonei Halep: „Bla, bla, bla…”